DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DIZOLVÁNT, -Ă I. adj., s. m. (substanță) care are proprietatea de a se dizolva; solvent1. II. adj. (fig.) care descompune, dezorganizează. (< fr. dissolvant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DIZOLVÁNT, -Ă adj. 1. (adesea s.m.) Care are proprietatea de a dizolva; solvent. 2. (Fig.) Nimicitor, ruinător, care descompune. [Cf. fr. dissolvant].
Sursa: Dicționar de neologisme
dizolvánt1 adj. m., pl. dizolvánți; f. dizolvántă, pl. dizolvánteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dizolvánt2 s. m., pl. dizolvánțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dizolvant a. și n. care are proprietatea de a dizolva: apa e un dizolvant puternic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are însușirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagregă, descompune, nimicește. 2. S. m. Substanță (lichidă) care are însușirea de a dizolva în masa ei alte substanțe; solvent. – Din fr. dissolvant.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)