DIZARMONÍE s. f. 1. lipsă de armonie, discordanță. 2. (psihiatr.) tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. (< fr. dysharmonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DIZARMONÍE s.f. (Liv.) Lipsă de armonie, discordanță. [Gen. -iei. / < it. disarmonia].
Sursa: Dicționar de neologisme
*dizarmoníe s. f., art. dizarmonía, g.-d. art. dizarmoníei; pl. dizarmoníiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DIZARMONÍE, dizarmonii, s. f. 1. Lipsă a armoniei; discordanță. 2. (Psih.) Tip de personalitate caracterizat printr-un dezechilibru net, cu dificultăți de adaptare. – Din fr. disharmonie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)