DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DISTÍNCT, -Ă adj. 1. deosebit, diferit de altceva. 2. (fig.) clar, deslușit, evident. (< fr. distinct, lat. distinctus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DISTÍNCT, -Ă adj. 1. Separat, deosebit, diferit de altceva. 2. Clar, deslușit. [< fr. distinct, cf. lat. distinctus].
Sursa: Dicționar de neologisme
* distínct, -ă adj. (lat. distinctus, part. d. dis-stinguere. V. disting). Diferit, deosebit. Separat. Fig. Lămurit, limpede, clar: terminĭ distincțĭ. Adv. Lămurit: cântecu se aude distinct.
Sursa: Dicționaru limbii românești
distínct adj. m., pl. distíncți; f. distínctă (-tinc-tă), pl. distíncteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită distinct a. 1. deosebit, diferit; 2. fig. ce se aude, ce se vede lesne: sunet distinct.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DISTÍNCT, -Ă, distincți, -te, adj. 1. Care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lămurit, deslușit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)