DISPLĂCÉRE s.f. Faptul de a displăcea; neplăcere. [< displăcea].
Sursa: Dicționar de neologisme
* displăcére (după fr. déplaisir). Neplăcere.
Sursa: Dicționaru limbii românești
displăcere f. sentiment penibil, vie contrarietate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
displacere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul displace
displăcere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul displăcea