DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. (Franțuzism) Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DISOLÚȚIE s. f. 1. descompunere, dezagregare, destrămare; corupție. 2. (fig.) corupție. 3. absorbție a unui mineral solid de către apa de curgere sau de infiltrare. (< fr. dissolution, lat. dissolutio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DISOLÚȚIE s.f. (Rar) Descompunere, destrămare; corupție, dezmăț. [Gen. -iei, var. disoluțiune, dizoluție s.f. / < fr. dissolution, cf. lat. dissolutio].
Sursa: Dicționar de neologisme
disolúție (-ți-e) s. f., art. disolúția (-ți-a), g.-d. disolúții, art. disolúției; pl. disolúții, art. disolúțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DISOLÚȚIE, disoluții, s. f. Descompunere, dezagregare; decădere, degradare. – Din fr. dissolution.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)