DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dințúră V. ghințură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dințură f. sau iarba dintelui, plantă al cării caliciu are dinți ascuțiți (Odontoides rubra).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi. (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dințúră V. ghințură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dințură f. sau iarba dintelui, plantă al cării caliciu are dinți ascuțiți (Odontoides rubra).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi. (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)