DIALÉCTICĂ s.f. I. (Ant.) Arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. II. Teorie generală despre dezvoltarea naturii, societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. [Cf. fr. dialectique, germ. Dialektik, lat. dialectica, gr. dialektike < dialegomai – discut].
Sursa: Dicționar de neologisme
DIALÉCTICĂ s. f. I. 1. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
dialéctică (di-a-) s. f., g.-d. art. dialécticii; pl. dialécticiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dialectică f. arta de a raționa într´un mod metodic. Dialectica se preocupă mai mult de forma și de modul de a prezenta ideile, pe când logica are de obiect fondul cugetării și ideile înseși.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
dialectica - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul dialectic
dialectică - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul dialectic