DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii. [Var.: díe interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
DI3(A)- pref. „separare”; „prin, de-a lungul”; „peste”; „contra”; „poziție de mijloc”. (< fr. di/a/-, cf. gr. dia, prin, peste)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DI2 elem. dis1-. ()
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DI1 elem. „doi”, „de două ori, dublu”. (< fr. di-, cf. lat., gr. dis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DI1- Element prim de compunere în terminologia tehnică și științifică internațională, însemnând „doi”, „de două ori”. [< fr. di-, cf. lat. dis-, gr. dis – de două ori].
Sursa: Dicționar de neologisme
DI2- v. dis1 [în DN].
Sursa: Dicționar de neologisme
di interj. – Servește la a îndemna caii. Creație expresivă, cf. hi. Pare identică, în ce privește intenția și mijloacele expresive, cu diha, interj., cu care țiganii îndeamnă ursul dresat, cînd vor să-l facă să danseze (după Tiktin și Candrea, această ultimă interj. ar fi abreviere de la dihanie „animal”).Sursa: Dicționarul etimologic român
di / dii interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
* di- (vgr. di- din dis, de doŭă orĭ, ca lat. bi- din bis) prefix care arată duplicarea, precum: diedru, disilabic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii. [Var.: díe interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 