DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, drumul pe care urma să meargă etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DEZORIENTÁ vb. tr., refl. 1. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află. 2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta. (< fr. désorienter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DEZORIENTÁ vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-și piardă orientarea, siguranța locului unde se află. 2. (Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. désorienter].
Sursa: Dicționar de neologisme
!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb., ind. prez. 3 dezorienteázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dezorientà v. 1. a face să pearză orientarea, cunoștința exactă a locurilor unde s´află; 2. a face să pearză cumpătul, a încurca; 3. a-și pierde prezența de spirit: această chestiune l´a dezorientat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)