2) dezbín, a -á v. tr. (compus ca și îm-bin și com-bin). Despic, despart: boiĭ alunecaŭ pe gheață și-șĭ dezbinaŭ picioarele. Fig. Despart, învrăjbesc, produc discordie: eraŭ amicĭ, dar politica ĭa dezbinat. V. refl. Mă despic: boiĭ se dezbină pe gheață. Fig. Mă despart din cauza discordiiĭ: s’aŭ dezbinat de cînd fac politică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) dezbín V. dizghin.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Forme flexionare:
dezbin - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul dezbina
dezbin - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul dezbina