DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a destúl adv. – 1. Suficient, de ajuns, în cantitate îndestulătoare. – 2. (Interj.) Ajunge!, gata!, încetează! – 3. (Adj.) Care este atît cît trebuie. De la sătul, cu prep. de (Pușcariu 1531; Tiktin; Candrea), cf. de ajuns. – Der. îndestula (var. destula, (în)destuli), vb. (a da suficient; a satisface, a mulțumi, a sătura); îndestulător, adj. (suficient, abundent); neîndestulat, adj. (nemulțumit); neîndestulător, adj. (insuficient). Din rom. provine bg. destur.Sursa: Dicționarul etimologic român
destúl, -ă adj.m pl. uĭ (de și sătul). Suficient, de ajuns, cît trebuĭe. Vechĭ. Îndestulat, mulțumit. S.n., pl urĭ. Vechĭ. Îndestulare, belșug. Adv. Destul am suferit! – Și în destul. – Vechĭ și desătul.
Sursa: Dicționaru limbii românești
destúl1 adj. m., pl. destúi; f. destúlă, pl. destúle; g.-d. pl. m. și f. destúlor (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cazuală marcată)/ac. m. a (la) destúi, f. a (la) destúle (voturile destulor tineri/acestor destui tineri/a destui tineri; s-a adresat destulor tineri/acestor destui tineri/la destui tineri)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *destúl2 (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită destul a. atât cât trebue. [Contras din de sătul]. ║ adv. de ajuns: am lucrat destul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De4 + sătul.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
deștul - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul deșt