DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a desfrânáre s. f., g.-d. art. desfrânắrii; pl. desfrânắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
desfrânare f. dezordine morală, exces.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DESFRÂNÁRE, desfrânări, s. f. Faptul de a se desfrâna, de a fi desfrânat; destrăbălare, stricăciune, depravare. – V. desfrâna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
desfrânare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul desfrâna