DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. – V. denumi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DENUMÍRE s. f. faptul de a denumi; denominație. ◊ nume dat unei ființe, unui lucru sau fenomen; cuvânt care denumește ceva. (< denumi)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DENUMÍRE s.f. Faptul de a denumi; denominație. ♦ Nume; cuvânt cu care numim ceva. [< denumi].
Sursa: Dicționar de neologisme
denumíre s. f., g.-d. art. denumírii; pl. denumíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DENUMÍRE, denumiri, s. f. Faptul de a denumi; numire. ♦ Nume dat unei ființe sau unui lucru; cuvânt cu care numim ceva. ♦ Element obligatoriu (alături de sediu) de identificare a unei persoane juridice (firme). – V. denumi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
denumire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul denumi