DECLAMÁȚIE, declamații, s. f. 1. Arta de a declama. 2. Vorbire cu ton și cu gesturi exagerate, teatrale, emfatice. [Var.: declamațiúne s. f.] – Din fr. déclamation, lat. declamatio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DECLAMÁȚIE s. f. 1. arta de a declama. 2. acțiunea de a rosti expresiv textul dramatic. ◊ (peior.) vorbire emfatică. (< fr. déclamation, lat. declamatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DECLAMÁȚIE s.f. 1. Arta de a declama. 2. Vorbire emfatică. [Gen. -iei, var. declamațiune s.f. / cf. fr. déclamation, it. declamazione, lat. declamatio].
Sursa: Dicționar de neologisme
declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f., art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DECLAMÁȚIE, declamații, s. f. 1. Arta de a declama. 2. Vorbire cu ton și cu gesturi exagerate, teatrale, emfatice. [Var.: declamațiúne s. f.] – Din fr. déclamation, lat. declamatio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)