DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
DECÉNT, -Ă adj. 1. cuviincios; reverențios, plin de decență. 2. pudic, rușinos. (< fr. décent, lat. decens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DECÉNT, -Ă adj. Cuviincios. [Cf. fr. décent, lat. decens].
Sursa: Dicționar de neologisme
decént (tă), adj. – Cuviincios, pudic. Fr. décent. – Der. (din fr.) indecent, adj.; decență, s. f.; indecență, s. f.Sursa: Dicționarul etimologic român *decént, -ă adj. (lat. décens, -éntis, d. decet, se cuvine. V. decor). Conform decențeĭ, cuviincĭos: purtare, vorbă decentă. Adv. În mod decent.
Sursa: Dicționaru limbii românești
decént adj. m., pl. decénți; f. decéntă, pl. decénteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită decent a. cuviincios.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DECÉNT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 