DATÓRNIC, -Ă, datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie; creditor. – Dator + suf. -nic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a datórnic, -ă s., pl. ĭ și e Dator, debitor: Eraŭ acolo trecuțĭ datorniciĭ cu număru meselor de cînd și pînă aveaŭ de plătit (J. Bt. Dat. uĭt. 69). De la un datornic răŭ te mulțumeștĭ și c’un sac pe paĭe. L.V. Vinovat, care a greșit. Creditor: părîndu-i-se niscariva datornicĭ, s’a ascuns în podul casiĭ (Mag. ist. 1, 351).
Sursa: Dicționaru limbii românești
datórnic s. m., pl. datórniciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită datornic m. cel ce datorește.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DATÓRNIC, -Ă datornici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană care are de plătit o datorie; debitor. 2. (Rar) Persoană care are de primit o datorie: creditor. – Dator + suf. -nic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)