D s. m. invar. A șasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă dentală sonoră (4)). [Pr.: de].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a D num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 500 în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
d1 (literă) [cit. de / dî] s. m. / s. n., pl. d / d-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
d2 (sunet) [cit. dî], s. m. pl. d
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
D s. m. invar. 1. A șasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă dentală sonoră). 2. (MUZ.) Notație literală la anglosaxoni și germani pentru sunetul re. 3. Cifră romană cu valoarea 500. 4. (METR.) Simbol pentru dedye. 5. Simbol pentru deuteriu. 6. Simbol pentru zi.Sursa: Dicționar enciclopedic d (METR.) Simbol pentru prefixul „deci”.Sursa: Dicționar enciclopedic DĀDRA și NAGAR HAVELI, terit. unional în V Indiei; 491 km2; 138,5 mii loc. (1991). Centrul ad-tiv: Silvassa. Culturi tropicale.Sursa: Dicționar enciclopedic
d m. A patra literă a alfabetuluĭ latin. Reprezentă un sunet dental sonor, după cum t reprezentă tot acel sunet, dar mut. Ca cifră, la Romanĭ însemna și „500”.
Sursa: Dicționaru limbii românești
DŁUGOSZ [duúgoș], Jan (1415-1480), istoric și diplomat polon. Principala sa lucrare, „Historia Poloniae” (până la 1480), cuprinde informații prețioase privind istoria românilor.
Sursa: Dicționar enciclopedic
D m. a patra literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
D’ALEMBERT [dalãbé:r], Jean le Rond (1717-1783), filozof iluminist și matematician francez. Principal colaborator al lui Diderot la redactarea „Enciclopediei franceze”, autorul „Discursului preliminar”, al articolului despre „Frumos” și al articolelor de matematică. Lucrări filozofice („Elemente de filozofie”). A formulat teorema fundamentală a algebrei (Teorema lui D.), potrivit căreia orice polinom cu coeficienți reali admite cel puțin o rădăcină reală sau complexă. A elaborat teoria matematică a precesiei echinocțiilor și a dat o metodă generală de rezolvare a problemelor de dinamica sistemelor fizice (principiul lui
D.). Lucrări de mecanică („Tratat de dinamică”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
D’AMICO, Silvio (1887-1955), istoric și critic de teatru italian. Prof. univ. la Roma. Fondator al academiei de artă dramatică ce-i poartă numele (1935) și al unor reviste de specialitate. Autor al „Istoriei teatrului dramatic” (universal); a inițiat și a condus publicarea lucrării „Enciclopedia spectacolului”.Sursa: Dicționar enciclopedic D’ANNUNZIO [danúnțio], Gabriele (1863-1938), scriitor italian. Versuri care se disting prin senzualitate, rafinament și fastuozitate („Laudele cerului, ale mării, ale pământului și ale eroilor”), romane naturaliste („Inocentul”, „Triumful morții”), drame („Fiica lui Jorio”). Cultul său pentru eroism a inspirat ideologia fascistă.
Sursa: Dicționar enciclopedic
DᾹRJILING, oraș în NE Indiei (Bengalul de Vest); 73,1 mii loc. (10991). Centru de prelucr. a ceaiului. Grădină botanică. Stațiune climaterică de munte. Turism. Punct de plecare a mai multor expediții pentru cucerirea vârfurilor himalayene. Institutul Himalayan.Sursa: Dicționar enciclopedic
D, d, s. m. 1. A șasea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană ocluzivă dentală sonoră). [Pl. și (1, n.) d-uri].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)