CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. 2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – *Cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cătúșă, cătúși, s.f. (reg., înv.) pisică.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
cătúșă (cătușe), s. f. – 1. Lanțuri cu care se leagă mîinile și picioarele arestaților. – 2. Ancoră. – 3. Cursă, laț. – 4. Capăt unde se fixează jugul. – 5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiș. – 6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr. cătușe „pisică”. Lat. cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau catá s-a pierdut, ca și der. cătușe „pisică”, (cu suf. -uș), menționat într-un glosar din sec. XVIII și în mai multe toponime (Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș; Cătușa, termen din Felești, Covurlui; Căteasca, Argeș). Der. cătușa (var. cătuși, incătușa), vb. (a pune în lanțuri); cătușar, s. m. (înv., temnicer); cătușnică, s. f. (plantă erbacee, Nepeta cataria); descătușa, vb. (a scoate cătușele). Din rom. (accepția 1) a trecut în rut. katuša „tortură” (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) „tortură”.Sursa: Dicționarul etimologic român CĂTUȘĂ brățară, fiară, legătură, mănușă, sigiliu, verighetă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. I. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. II. Plantă erbacee cu flori albastre-violete (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – Lat. catta „pisică” + suf. -ușă.Sursa: Dicționarul limbii române moderne cătúșă f., pl. ĭ (vrom. cătușă, mrom. cîtușă, pisică, d. lat. catta, pisică, cu suf. -ușă; it. gatta, fr. chatte, sp. gata. Tot de aci balta Cătușa, lîngă Galațĭ, aproape de care e și satu Pisica, în Dobr. Cp. cu cățea, raniță. D. rom. vine rut. katúša, pol. katusza, tortură). Lanțurĭ de legat oameniĭ: a pune cătușĭ unuĭ hoț, a pune un hoț în cătușĭ (V. mănușă). Sing. Nord. Jampiță. O plantă labiată ruderală cu miros greŭ (ballóta nigra), care seamănă cu cătușnica, o buruĭană care place pisicilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cătúșă s. f., art. cătúșa, g.-d. art. cătúșei; pl. cătúșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
cătușă f. 1. Tr. (învechit) pisică; 2. bucată de lemn încovoiat care servă a împreuna jugul cu carul; 3. bucată de lemn ce ține doi căpriori ca să nu se desfacă; 4. pl. lanțuri de mâini: cu picioarele în butuci și cu mâinile în cătuși. POP.; 5. plantă vivace cu mirosul greu, abundă în paragini (Ballotta foetida). [Diminutiv din lat. CATTA; sensurile tehnice fac aluziune la ghiarele pisicii, iar accepțiunea botanică la mirosul greu ce exală].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. 2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – *Cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. 2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – *Cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cătúșă, cătúși, s.f. (reg., înv.) pisică.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
cătúșă (cătușe), s. f. – 1. Lanțuri cu care se leagă mîinile și picioarele arestaților. – 2. Ancoră. – 3. Cursă, laț. – 4. Capăt unde se fixează jugul. – 5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiș. – 6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr. cătușe „pisică”. Lat. cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau catá s-a pierdut, ca și der. cătușe „pisică”, (cu suf. -uș), menționat într-un glosar din sec. XVIII și în mai multe toponime (Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș; Cătușa, termen din Felești, Covurlui; Căteasca, Argeș). Der. cătușa (var. cătuși, incătușa), vb. (a pune în lanțuri); cătușar, s. m. (înv., temnicer); cătușnică, s. f. (plantă erbacee, Nepeta cataria); descătușa, vb. (a scoate cătușele). Din rom. (accepția 1) a trecut în rut. katuša „tortură” (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) „tortură”.Sursa: Dicționarul etimologic român CĂTUȘĂ brățară, fiară, legătură, mănușă, sigiliu, verighetă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. I. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. II. Plantă erbacee cu flori albastre-violete (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – Lat. catta „pisică” + suf. -ușă.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
cătúșă f., pl. ĭ (vrom. cătușă, mrom. cîtușă, pisică, d. lat. catta, pisică, cu suf. -ușă; it. gatta, fr. chatte, sp. gata. Tot de aci balta Cătușa, lîngă Galațĭ, aproape de care e și satu Pisica, în Dobr. Cp. cu cățea, raniță. D. rom. vine rut. katúša, pol. katusza, tortură). Lanțurĭ de legat oameniĭ: a pune cătușĭ unuĭ hoț, a pune un hoț în cătușĭ (V. mănușă). Sing. Nord. Jampiță. O plantă labiată ruderală cu miros greŭ (ballóta nigra), care seamănă cu cătușnica, o buruĭană care place pisicilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cătúșă s. f., art. cătúșa, g.-d. art. cătúșei; pl. cătúșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cătușă f. 1. Tr. (învechit) pisică; 2. bucată de lemn încovoiat care servă a împreuna jugul cu carul; 3. bucată de lemn ce ține doi căpriori ca să nu se desfacă; 4. pl. lanțuri de mâini: cu picioarele în butuci și cu mâinile în cătuși. POP.; 5. plantă vivace cu mirosul greu, abundă în paragini (Ballotta foetida). [Diminutiv din lat. CATTA; sensurile tehnice fac aluziune la ghiarele pisicii, iar accepțiunea botanică la mirosul greu ce exală].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților. 2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – *Cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)