CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
călăúz (est) m., pl. jĭ și călăúză (vest) f., pl. e (turc. kelauz, kulauz, kulaghuz; sîrb. ung. pol. kalauz). Conductor, ghid, acela care te conduce pin [!] locurĭ neumblate de tine.
Sursa: Dicționaru limbii românești
călăuz (călăuză) m. 1. cel ce conduce pe altul spre a-i arăta drumul: râul cel de stele e călăuzul tainic AL.; 2. fig. cel ce povățuiește pe altul în vieață, în afaceri. [Turc. KALAUZ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)