CĂÍNȚĂ, căințe, s. f. Părere de rău, regret, remușcare. – Căi + suf. -ință.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CĂÍNȚĂ, căințe, s. f. Părere de rău, regret, remușcare. – Din căi + suf. -ință.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
căínță f., pl. e și (est) ĭ. Regret al faptelor mele.
Sursa: Dicționaru limbii românești
căínță s. f., g.-d. art. căínței; pl. căínțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită căință f. 1 durere pentru săvârșirea unui păcat: după căință pocăința; 2. părere de rău de a fi făcut sau nu ceva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂÍNȚĂ, căințe, s. f. 1. Regret, remușcare. 2. (Bis.) Durere a sufletului și repulsie față de păcatele săvârșite, împreună cu hotărârea de a nu mai păcătui în viitor. – Căi + suf. -ință.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)