CĂDÉRE, căderi, s. f. Faptul de a cădea. 1. Deplasare, mișcare de sus în jos a unui lucru, coborâre spre pământ sub efectul gravitației. ◊ Cădere de apă = diferență de nivel între două puncte ale unui curs de apă; (concr.) masă de apă care cade de la o oarecare înălțime; cascadă, cataractă. ♦ Lăsare în jos a unui lucru care continuă să fie în parte susținut. ♦ Deplasare a unui organ din poziția sa normală. Căderea mușchilor. ♦ Diferența dintre valorile pe care le ia o mărime în două puncte diferite. Cădere de potențial. ♦ (Med.; în sintagma) Cădere de tensiune = coborâre a tensiunii arteriale sub limita normală. 2. Desprindere a unei părți componente dintr-un organism. 3. Răsturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Căderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereușită. 6. Competență, drept. Nu e în căderea lui să mă judece. 7. Nereușită, eșec. – V. cădea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CĂDÉRE, căderi, s. f. Faptul de a cădea. 1. Deplasare, mișcare de sus în jos, coborâre spre pământ (ca efect al gravitației). Căderea corpurilor. ♦ Lăsare în jos a unui lucru care continuă să fie în parte susținut. ♦ Deplasare a unui organ din poziția sa normală. Căderea mușchilor. 2. Desprinderea unei părți componente dintr-un organism. 3. Răsturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Căderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereușită. 6. (În expr.) Cădere de apă = cascadă, cataractă. 7. (În expr.) Cădere de acord = ajungere la o înțelegere. 8. Competență, drept.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
cădére f. Acțiunea de a cădea, (propriŭ și fig.): căderea frunzelor, a ministeruluĭ, a imperĭuluĭ roman, a uneĭ pĭese teatrale. Cascadă: căderea Rinuluĭ. Rar. Competență, drept: acest lucru nu e de căderea luĭ. V. cădință.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cădére s. f., g.-d. art. cădérii; pl. cădériSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cădere f. 1. acțiunea de a cădea și rezultatul ei: căderea frunzelor; 2. fig. răsturnare: căderea ministerului; 3. ruină desăvârșită: căderea imperiului roman; 4. nereușita unei piese de teatru; 5. cascadă: căderea Rinului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂDÉRE, căderi, s. f. Faptul de a cădea. 1. Deplasare, mișcare de sus în jos a unui lucru, coborâre spre pământ sub efectul gravitației. ◊ Cădere de apă = diferență de nivel între două puncte ale unui curs de apă; (concr.) masă de apă care cade de la o oarecare înălțime; cascadă, cataractă. ♦ Lăsare în jos a unui lucru care continuă să fie în parte susținut. ♦ Deplasare a unui organ din poziția sa normală. Căderea mușchilor. ♦ Diferența dintre valorile pe care le ia o mărime în două puncte diferite. Cădere de potențial. ♦ (Med.; în sintagma) Cădere de tensiune = coborâre a tensiunii arteriale sub limita normală. 2. Desprindere a unei părți componente dintr-un organism. Căderea dinților. 3. Răsturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Căderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereușită. 6. Competență, drept. Nu e în căderea lui să mă judece. 7. Nereușită, eșec. – V. cădea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
cădere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul cădea