CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instanțe judecătorești în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CITÁ vb. tr. 1. a numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări, a face cunoscut; a semnala cuiva. 2. a reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva. 3. a chema în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. (< fr. citer, lat. citare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CITÁ vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. [Cf. lat., it. citare, fr. citer].
Sursa: Dicționar de neologisme
CITA, oraș în Federația Rusă (C.S.I.), în S Siberiei; 366 mii loc. (1989). Nod de comunicații. Ind. constr. de mașini, alim., prelucr. lemnului.Sursa: Dicționar enciclopedic citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cità v. 1. a chema să compară înaintea unui tribunal; 2. a raporta un pasaj, dintr’un autor: a cita pe Virgiliu; 3. a semnala, a desemna: a cita ca model.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
-CÍT(Ă) elem. cito-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
cítă, cíte, s.f. (reg.) semn făcut de oameni la măsurarea unui loc.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
cî́ta adv. (d. cît). Vest. Cît-va, puțin: am cîta lapte. Se întrebuințează și´n exclamațiunĭ: cîta omu, cîta minciuna, cîta cizmele, ce om mare, ce minciună mare, ce cizme marĭ! A cîta, V. cîtulea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cî́ță f., pl. e (imit. de la strigătu eĭ). Olt. Pichire, bibilică.
Sursa: Dicționaru limbii românești