*caraít, -ă s. Jidanu care nu admite talmudu, ci numaĭ scriptura. Adj. De carait.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cârăit n. strigătul găinilor și al cioarelor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÂRÂÍT2 -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cârâít s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CÂRÂÍT1 s. n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÂRÂÍT2 -Ă, cârâiți, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuțit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
cârâit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul cârâi