ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALTRUÍSM s. n. atitudine binevoitoare și dezinteresată în favoarea altora; principiu etic preconizând asemenea atitudine. (< fr. altruisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ALTRUÍSM s.n. Atitudine binevoitoare și dezinteresată manifestată în favoarea altora. [< fr. altruisme, cf. lat. alter – altul].
Sursa: Dicționar de neologisme
ALTRUÍSM s. n. Dispoziție sufletească de a acționa dezinteresat în favoarea altora. – Fr. altruisme.Sursa: Dicționarul limbii române moderne altruísm s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită altruism n. dispozițiune binevoitoare pentru alții (în filozofia pozitivistă).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ALTRUÍSM s. n. Atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. – Din fr. altruisme.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ; a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu saptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica. – Lat. cum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cu, prep. – 1. Funcție asociativă: s-au pornit cu toată oastea (Gr. Urechiă). – 2. Funcție atributivă: om cu dreptate (Creangă). – 3. Funcție reciprocă: s-a măritat cu un învățător (Rebreanu). – 4. Funcție instrumentală: aruncau cu pietre (Bălcescu). – 5. Funcție cantitativă: un bucătar cu zece galbeni pe lună (Alecsandri). – 6. În același timp, totodată (funcție temporară): de cu iarnă murit-au și craiul (Neculce). – 7. În timpul (funcție durativă): nu venea cu zilele pe-acasă (Ispirescu). – 8. Funcție modală: privea la ei cu drag (Eminescu) (cu acest uz, coincide cu formațiile romanice cu – mente). – 9. Din cauza (funcție cauzală): am răgușit cu surdul ista (Alecsandri). – 10. Deși, cu toate că (funcție concesivă, în combinație cu tot): eram trist, cu tot timpul frumos (Negruzzi). – 11. Ca la fel ca (funcție comparativă, în combinație cu mai multe adj.): potrivit cu năravul și apucăturile lui (Creangă). – Mr., megl., istr. cu. Lat. cŭm (Pușcariu 421; Candrea-Dens., 417; REW 2385; Moser 418; DAR); cf. it., sp. con, prov. com, co, port. com. Observațiile din DAR, în legătură cu folosirea art. cu această prep. nu par pertinente sau, cel puțin, nu sînt complete.Sursa: Dicționarul etimologic român Cu, simbol chimic pentru cupru.
Sursa: Dicționar enciclopedic
cu prep. (lat. cum, it. sp. pg. con. V. co-). 1. Împreună, la un loc: vino cu mine, du-te cu el (V. ca 1). 2. Față de: fiĭ blînd cu săraciĭ! 3. Contra: a lupta cu dușmaniĭ. 4. Arată o relațiune: codru e frate cu Românu. 5. Arată o posesiune, o calitate: furcă cu treĭ dințĭ, cu dințĭ (saŭ cu dințiĭ) ascuțițĭ. 6. Arată un instrument, un mijloc: bou împunge cu coarnele, calu lovește cu copitele. 7. Arată simultaneitatea: s´a sculat cu noaptea'n cap, s´a culcat odată cu găinile. 8. Arată modu (formînd locuțiunĭ adverbiale): l-a ridicat cu greŭ, cu de-a sila, cu forța, cu puterea (violent), cu putere (cu multă forță fizică), scrie cu eleganță, cu frică. 9. Arată o opozițiune inútilă: cu toată vitejia, a căzut saŭ tót a căzut (acc. pe tot). Cu totu, în total, casa s´a vîndut cu totu; de tot, absolut: l-a uĭtat cu totu (maĭ bine de tot). Cu toate că, deși măcar că: cu toate că ploŭă, tot vom pleca. Cu toate acestea, totușĭ, tot: Ploŭă! Cu toate acestea am venit (= Ploŭă! Dar eŭ tot am venit). Cu timpu, încetu cu încetu, încet-încet: cu timpu, dispar toate cele omeneștĭ. Cu – cu tot, împreună cu: corabia s´a cufundat cu oamenĭ cu tot (acc. pe oamenĭ). Încetu cu încetu, încet-încet, cu răbdare. Pas cu pas, cîte un pas: a cuceri terenu pas cu pas. Ce e cu tine? Ce s´a întîmplat cu tine? Jos cu viclenia, jos viclenia!
Sursa: Dicționaru limbii românești
cu prep.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cu prep. 1. în societate cu: vino cu mine. 2. exprimă o relațiune: e văr cu dânsul; 3. o posesiune: furcă cu trei dinți; 4. mijlocire: l’a străpuns cu sabia; 5. simultaneitate: s’a sculat cu noaptea în cap; 6. un interval de timp: cu anii nu ne vedem, de cu noaptea; 7. un mod (formând locuțiuni adverbiale): cu anevoie, cu totul; 8. o opozițiune sau contrarietate: cu toate că, ca toate acestea. [Lat. CUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ: a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu săptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica. – Lat. cum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
Sursa: Dicționar de neologisme
ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*opús, -ă adj. (d. opun). Pus față în față: munțĭ opușĭ, malurĭ opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negruluĭ, interese opuse. Geom. Unghĭurĭ opuse pin [!] creștet, unghĭurĭ ale căror laturĭ îs formate de prelungirile laturilor celuĭ-lalt unghĭ, ca în litera X. S. n., pl. urĭ. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus răuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ópus s. n., pl. ópusuri; abr. op.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită opus a. 1. pus față în față: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al râului.; 3. contrar: albul și negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ║ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
Sursa: Dicționar de neologisme
ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*opús, -ă adj. (d. opun). Pus față în față: munțĭ opușĭ, malurĭ opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negruluĭ, interese opuse. Geom. Unghĭurĭ opuse pin [!] creștet, unghĭurĭ ale căror laturĭ îs formate de prelungirile laturilor celuĭ-lalt unghĭ, ca în litera X. S. n., pl. urĭ. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus răuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ópus s. n., pl. ópusuri; abr. op.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită opus a. 1. pus față în față: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al râului.; 3. contrar: albul și negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ║ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Pt, simbol chimic pentru platină.
Sursa: Dicționar enciclopedic
SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SENS s.n. 1. Înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt, a unei expresii etc.). ♦ Conținut. 2. Rost, noimă, rațiune. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență; sens giratoriu = sens obligatoriu pe care trebuie să-l urmeze autovehiculele în jurul unui rond situat la o intersecție, într-o piață etc. [Cf. fr. sens, lat. sensus].
Sursa: Dicționar de neologisme
SENS s. n. 1. înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt). ♦ într-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere. ◊ conținut. 2. rost, noimă, rațiune. 3. direcție, orientare.. ♦ ~ unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență. 4. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. (< fr. sens, lat. sensus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sens s. n., pl. sénsuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *sens n., pl. urĭ (lat sensus, simt, d. sentire, sensum, a simți; fr. sens). Înțeles, însemnare: sens propriŭ, sens figurat. Direcțiune: mașina asta merge în toate sensurile. — Fals senz.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sens n. 1. însemnare, înțeles: sens propriu, sens figurat; 2. fiecare din laturile unui lucru: în toate sensurile.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SENS, sensuri, s. n. 1. înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (în semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
altruism - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul altruism
altruism - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul altruism
cu - Invariabil - pentru cuvantul cu
cuvinte - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul cuvânt
cuvinte - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul cuvânt
opus - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul opune
opus - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus
opus - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus
opus - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus
opus - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus
sens - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul sens
sens - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul sens
pt - Formă unică - pentru cuvantul pt