CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CUTÍCULĂ s. f. 1. strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața celulelor epiteliale. 2. zonă superficială, chitinoasă, a tegumentului insectelor și crustaceelor. 3. peliculă superficială a fructelor, frunzelor și tulpinilor tinere, conținând cutină. (< fr. cuticule, lat. cuticula)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CUTÍCULĂ s.f. Strat subțire și rezistent care învelește și protejează smalțul dinților, corpul sau foile plantelor. [< fr. cuticule, cf. lat. cuticula – pieliță].
Sursa: Dicționar de neologisme
*cutículă f., pl. e (lat. cuticula, dim. d. cutis, pele [!]). Anat. Pele foarte supțire [!], peliță, epidermă. V. membrană.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cutículă s. f., g.-d. art. cutículei; pl. cutículeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CUTÍCULĂ, cuticule, s. f. 1. Strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale. Cuticulă dentară. 2. Partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern. 3. Strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere. – Din fr. cuticule, lat. cuticula.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)