Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele cutare:

CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccutalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CUTÁRE2 cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ Proces de îndoire a stratelor și de formare a cutelor sub acțiunea mișcărilor scoarței terestre. – V. cuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cutáre adj.1. Unul, acesta. – 2. (Pron. indef.) Un oarecare. – Megl. cutari. Lat. eccum talis (Cipariu, Gram., 260; Diez, I, 142), cf. it. cotale, tosc. cosare. Cf. și tare, acătării.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CUTÁRE1 (‹ cuta) s. f. Acțiunea de a (se) cuta. ♦ (GEOL.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pămîntului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, avînd ca rezultat formarea cutelor. Se deosebesc: c. orogenă, c. cratogenă, c. intermediară.
Sursa: Dicționar enciclopedic

cutáre pron. indef. (var. din acătare). O persoană saŭ un lucru oare-care: cutare om, cutare femeĭe, cutare lucru; cutăruĭ om, la cutare om, cutăruĭa, luĭ cutare; cutăreĭ femeĭ, cutăreĭa; cutarĭ (și cutare) oamenĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cutáre1 adj. pr. m., g.-d. cutắrui; f. cutáre, g.-d. cutắrei; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutắror
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cutáre2 pr. m., g.-d. cutắruia; f. cutáre, g.-d. cutắreia; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutắrora
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cutáre3 (încrețire) s. f., g.-d. art. cutắrii; pl. cutắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*cutare4 (nume de persoană imaginar) s. m., art. lui cutáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cutare pr. și m. o persoană oarecare, cineva sau ceva anumit: cutare a venit. [V. acătare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ◊ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. ♦ (Substantivat) Nume de persoană imaginar. – Lat. eccutalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccutalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CUTÁRE2 cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ Proces de îndoire a stratelor și de formare a cutelor sub acțiunea mișcărilor scoarței terestre. – V. cuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cutáre adj.1. Unul, acesta. – 2. (Pron. indef.) Un oarecare. – Megl. cutari. Lat. eccum talis (Cipariu, Gram., 260; Diez, I, 142), cf. it. cotale, tosc. cosare. Cf. și tare, acătării.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CUTÁRE1 (‹ cuta) s. f. Acțiunea de a (se) cuta. ♦ (GEOL.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pămîntului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, avînd ca rezultat formarea cutelor. Se deosebesc: c. orogenă, c. cratogenă, c. intermediară.
Sursa: Dicționar enciclopedic

cutáre pron. indef. (var. din acătare). O persoană saŭ un lucru oare-care: cutare om, cutare femeĭe, cutare lucru; cutăruĭ om, la cutare om, cutăruĭa, luĭ cutare; cutăreĭ femeĭ, cutăreĭa; cutarĭ (și cutare) oamenĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cutáre1 adj. pr. m., g.-d. cutắrui; f. cutáre, g.-d. cutắrei; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutắror
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cutáre2 pr. m., g.-d. cutắruia; f. cutáre, g.-d. cutắreia; pl. m. și f. cutáre, g.-d. cutắrora
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cutáre3 (încrețire) s. f., g.-d. art. cutắrii; pl. cutắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*cutare4 (nume de persoană imaginar) s. m., art. lui cutáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cutare pr. și m. o persoană oarecare, cineva sau ceva anumit: cutare a venit. [V. acătare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ◊ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. ♦ (Substantivat) Nume de persoană imaginar. – Lat. eccutalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CUTÁRE2, cutări, s. f. Acțiunea de a (se) cuta și rezultatul ei. ♦ (Geol.) Ansamblul proceselor de deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului sub acțiunea mișcărilor tectonice verticale sau orizontale, având ca rezultat formarea cutelor. – V. cuta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

cutare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul cuta