Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele curte:

CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința întărită a domnitorului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări; în trecut) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


cúrte (cúrți), s. f.1. Spațiu împrejmuit pe lîngă casă, ogradă. – 2. Împrejmuire, țarc. – 3. Conac, casă boierească. – 4. Palat domnesc. – 5. Totalitatea persoanelor care alcătuiesc suita domnitorului. – 6. Gardă de corp, gardă personală a domnitorului. – 7. (Înv.) Cer, rai. – 8. Tribunal, plen al unei instanței judecătorești. – 9. Omagiu măgulitor, galanterie. – Mr. curte. Lat. *cŭrtem, var. populară de la cǒhortem (Diez, I, 140; Pușcariu 462; Candrea-Dens., 464); cf. alb. kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp., port. corte, prov. cort, fr. cour). Este dublet al lui cohortă. Nu se înțelege de ce ar trebui să provină, mai curînd decît din lat., din gr. (Diculescu, Dacor., III, 436; REW 232) și de ce este un „Balkanwort” (Domaschke 129), fiind un cuvînt atît de general și genuin romanic. Sensul 9 traduce fr. cour.Der. curtean, s. m. (slujbaș la palat; persoană care face parte din suita domnitorului); curteancă, s. f. (doamnă de la curtea unui domnitor); curtenesc, adj. (de curte; de curtean); curteneț, s. m. (Trans., Olt., persoană iscusită și activă, om priceput la toate); curtenește, adv. (în felul curtezanilor); curta, vb. (a face curte), pe baza fr. courtiser; curteni, vb. (a intra în slujba curții, a se introduce la curte; a face curte, a curta; a face complimente, a linguși, a tămîia); curtenitor, adj. (respectuos, politicos); curtenie, s. f. (slujba la curte; politețe, respect); curtezan, s. m., din fr. courtisan; curtezană, s. f., din fr. courtisane; curtină, s. f., din fr. courtine; curtuozie, s. f., din fr. courtoisie; încurți, vb. (a se stabili la curte, a duce viață de curtean), înv. (sec. XVI).
Sursa: Dicționarul etimologic român

cúrte f. (lat. cohors, cors și cŭrtis, rudă cu hortus, grădină, adică „îngrăditură”; it. sp. pg. corte, pv. vfr. cort, nfr. cour; ngr. kúrti, alb. kurt. V. grădină). Loc îngrădit, ogradă (vest): curtea caseĭ. Locuință (rezidență) de suveran. Familia și curteniĭ unuĭ suveran: curtea regală. Rezidența boĭeruluĭ la țară (în Munt. Olt. și conac). Tribunal înalt: curte de apel, de casațiune. Edificiu acestuĭ tribunal. Fig. Atențiune dată femeilor p. a le cîștiga favoarea: a face curte. V. bătătură și divan.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cúrte s. f., g.-d. art. cúrții; pl. curți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

curte f. 1. loc descoperit și înconjurat cu gard sau cu zid, care împresoară o casă; 2. palatul unui Domn: a fost primire la Curte; 3. casă boierească la țară (în graiul săteanului); 4. regele, familia, miniștrii, curtenii, guvernul: Curtea României; 5. fig. atențiune continuă (pentru a câștiga favoarea cuiva): îi face curte; 6. numele unor tribunale superioare și întinderea jurisdicțiuniulor: Curtea de Apel, judecă apelurile făcute în contra sentințelor date la prima instanță: sunt 10 Curți de Apel (București, Iași, Craiova, Galați, Constanța, Chișineu, Cernăuți, T.-Mureș, Cluj și Timișoara); Curtea cu jurați, judecă crimele, delictele politice și de presă: în fiecare județ se află câte una. [Lat. CO(HO)RTEM]. V. casațiune, cont.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÚRTE, curți, s. f. I. 1. Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă. ◊ Loc. adj. De curte = care trăiește pe lângă casa omului. Păsări de curte. 2. (În trecut) Locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință. 3. Palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința fortificată a domnului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinări) Numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative. Curtea de casație. Curtea de apel. Curtea cu juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instanțe. III. Omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea. – Lat. *curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) după fr. cour.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)