CURĂȚÉNIE, curățenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a curățénie f. (d. curat cu sufixu slav -enie). Calitatea lucruluĭ curat. Puritate. Medicament purgativ: a lua curățenie. Fig. Nevinovăție: curățenie de suflet. A face curățenie pin [!] casă, a o mătura, a o curăța.
Sursa: Dicționaru limbii românești
curățénie (-ni-e) s. f., art. curățénia (-ni-a), g.-d. art. curățéniei; pl. curățénii, art. curățéniile (-ni-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită curățenie f. 1. calitatea lucrului curat; 2. fig. (la inimă) sinceritate, nevinovăție; 3. purgativ: a lua o curățenie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CURĂȚÉNIE, curățenii s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, înfățișarea unei ființe curate sau a unui lucru curat. 2. Înlăturare a murdăriei, a prafului, a gunoiului și punerea lucrurilor în ordine într-o locuință; dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)