Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele cumpăna:

CUMPĂNA, com. în jud. Constanța; 7.980 loc. (1991).
Sursa: Dicționar enciclopedic


CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cúmpănă (cúmpene), s. f.1. Balanță, cîntar. – 2. Balanță, constelație. – 3. Cantitate de brînză ce reprezintă cîștigul propietarului unei turme. – 4. Așchie. – 5. Pîrghie. – 6. Targă, brancardă. – 7. Dispozitiv de scos apa din fîntînă. – 8. Balansoar, culisă. – 9. Pendulă. – 10. Orcic, cruce. – 11. Greutate cu plumb. – 12. Echilibru, echidistanță. – 13. Ponderație, cumpătare. – 14. Margine, limită, frontieră. – 15. Linia despărțitoare a apelor. – 16. Șovăială, bîlbîială, năuceală. – 17. Pericol, necaz, belea. Sl. kǫpona, din lat. campana (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 87; Byhan 314; Berneker 600; Conev 78), cf. bg. kăpona, alb. kumpóna. Der. directă din lat. (Schuchardt, Vokalismus, III, 51; Șeineanu, Semasiol., 181), nu este posibilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 277. – Der. cumpăni, vb. (a cîntări; a echilibra, a egala; a compara, a pune în balanță, a confrunta; refl., a se asemăna, a fi la fel; a considera, a aprecia; a măsura, a calcula; a trece dincolo de zenit, a începe să coboare; a fi în echilbru instabil; refl., a intenționa, a se gîndi la, a plănui; refl., a oscila, a fluctua; refl., a șovăi, a se îndoi, a oscila; a sta în echilibru; a contrabalansa, a echilibra); cumpănitor, adj. (care cumpănește); cumpăneală, s. f. (echilibru, cumpănire, chibzuială); descumpăni, vb. (a dezechilibra); necumpănit, adj. (nechibzuit); precumpănitor, adj. (decisiv, determinant). După Edelspacher 17, din rom. provine mag. kompona.
Sursa: Dicționarul etimologic român

cúmpănă f., pl. ene și rar enĭ (vsl. kompona, cumpănă, kamŭbanŭ, clopot, d. lat. campána, clopot; bg. kypona, cumpănă, ung. kompona, alb. kumbonă). Balanță (cantar [!]) cu doŭă discurĭ: a trage greŭ la (saŭ în) cumpănă. Pîrghie de rîdicat [!] greutățĭ, ca la fîntînĭ în România. Fir c´o greutate la capăt cu care zidariĭ verifică dacă un zid e vertical. Nivel de constatat dacă un plan e orizontal. Mold. nord. Gură de zmeŭ. A sta în cumpănă, a șovăi, a fi nehotărît. A fi în cumpănă, a te afla în primejdie. Timpurĭ de grea cumpănă, timpurĭ critice, pline de primejdiĭ. Cumpăna nopțiĭ, mezu [!] nopțiĭ. V. cumpăt și îndreptar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cúmpănă s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cumpănă f. 1. balanță: a trage greu la cumpănă; 2. pârghie de ridicat greutăți: cumpănă de fântână; 3. vârtejul unei mori de vânt; 4. culmea unei case țărănești; 5. unealta zidarilor; 6. fig. echilibru, nehotărîre: a stă în cumpănă; 7. fig. moment deciziv, primejdie: în vremi de grea cumpănă; chiar din cumpăna morții sănătos îl ridică PANN. [Slav. KOPONA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)