CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În practicile religiei creștine) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cuminecătúră f., pl. ĭ (d. cuminec). Vechĭ. Împărtășanie, grijanie, unu din cele șapte mistere ale bisericiĭ creștineștĭ care, supt [!] forma pîniĭ [!] și a vinuluĭ, reprezentă [!] corpu și sîngele luĭ Hristos.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cuminecătură f. una din cele șapte taine ale Bisericii creștine: împărtășirea creștinilor cu trupul și sângele lui Hristos, sub forma pâinii și a vinului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)