CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a culége (culég, culés), vb. – 1. A strînge (se spune mai ales despre acțiunea de a strînge rupînd, de ex. fructe sau flori). – 2. A aduna, a recolta. – 3. A strînge în snopi. – 4. A colecționa, a aduna. – 5. A strînge tot, a nu lăsa nimic. – 6. (În Trans.) A deduce, a ajunge la o concluzie. – 7. A zețui. – Mr. culeg, megl. culegu. Lat. collĭgĕre (Diez, I, 132; Pușcariu 436; Candrea-Dens., 430; REW 2048; DAR); cf. it. cogliere, prov. colhir, fr. cueillir, cat. cullir, sp. coger, port. colher. Cf. și alege. – Der. cules, s. n. (strînsul recoltei); culegător, s. m. (bărbat care adună recolta; zețar); culegătoreasă, s. f. (femeie care adună recolta); culegar (var. culegău), s. n. (instrument de metal în care zețarul aranjează literele). Din același cuvînt lat. provin, prin der. neologică din fr., colectă, s. f. și ceilalți der., cf. aici.Sursa: Dicționarul etimologic român
culége (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culésSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită culege v. 1. a strânge fructe, flori, legume; 2. a strânge bucatele câmpului;
3. a aduna, a strânge în genere: alege până culege. [Lat. COLLIGERE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ◊ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai și adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obține, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecționa. ◊ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretențios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar; a zețui. ◊ Mașină de cules = mașină cu ajutorul căreia se execută operațiile de culegere și de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. culés] – Lat. colligere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)