cucuiá, cucúi, vb. I refl. (reg.) 1. a se cățăra, a se sui, a se cocoța, a se barica. 2. (fig.) a se împopoțona, a se împodobi peste măsură.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
cucuià v. a se cocoța. [V. cucuiu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a