CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A doborî ceva prin luptă susținută; A câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire(= conquirere).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cucerí (cucerésc, cucerít), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilință. Lat. *conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Pușcariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evoluția care indică sensul 2 pare normală, fără să fie necesară ipoteza unei influențe sl., presupusă de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucerește); cucerie, s. f. (înv., simplitate, umilință; pioșenie); cuceritură, s. f. (înv., respect nemărginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s. f. (pioșenie, evlavie); cucernicește, adv. (evlavios).Sursa: Dicționarul etimologic român
cucerí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cucerésc, imperf. 3 sg. cucereá; conj. prez. 3 să cucereáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cucerì v. 1. a supune cu: puterea armelor: Romanii cuceriseră mai toate țările; 2. a închina: Sobieski cere, ca să-i cuceriți cetatea AL.; 3. a se umili (învechit): ne rugăm și ne cucerim; 4. fig. a-și atrage iubirea sau simpatia cuiva: privirea lui te cucerește. [Lat. CONQUERI, a se plânge tare; sensurile 1 și 4 au foșt modelate după fr. conquérir].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CUCERÍ, cuceresc, vb. IV. I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A dobândi ceva prin luptă susținută; a câștiga. 2. Fig. A-și atrage simpatia, a câștiga dragostea sau bunăvoința cuiva. II. Tranz. și refl.(Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se)ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire (= conquirere).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)