Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele cub:

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. ♦ (Adjectival; în sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CUB s.n. 1. corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. puterea a treia a unui număr sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de măsură pentru volum egală cu volumul unui corp cubic având latura cât dimensiunea liniară respectivă. (< fr. cube, lat. cubus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CUB s.n. 1. Corp geometric care are șase fețe pătrate egale între ele. 2. Puterea a treia a unui număr sau a unei expresii. [< lat. cubus < gr. kybos – zar].
Sursa: Dicționar de neologisme

cub n., pl. urĭ, și maĭ rar m. (lat. cubus, d. vgr. kýbos, cub). Geom. Corp solid cu șase fețe patrate [!] egale: volumu unuĭ cub e egal cu lungimea uneĭ laturĭ a luĭ înmulțite de treĭ orĭ cu ĭa [!]. Aritm. Cubu unuĭ număr saŭ un număr la cub, acest număr înmulțit de treĭ orĭ cu el singur: 27 e cubu lui 3. Zar de joc, fiind-că are formă de cub. Adj. m. Metru cub, metru cubic: doĭ metri cubĭ de nisip.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cub1 adj. m., pl. cubi; simb. 3
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cub2 s. n., pl. cúburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cub n. 1. Geom. corp solid cu șase fețe pătrate egale; 2. Aritm. produsul unui număr înmulțit cu pătratul său: cubul lui două e opt; 3. (metru), unitate de măsură pentru volume cu fiecare lature de un metru: sterul e un metru cub; 4. mic cub de joc ale cărui fețe sunt însemnate cu puncte.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. ♦ (Adjectival; în sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CUB s.n. 1. corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. puterea a treia a unui număr sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de măsură pentru volum egală cu volumul unui corp cubic având latura cât dimensiunea liniară respectivă. (< fr. cube, lat. cubus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CUB s.n. 1. Corp geometric care are șase fețe pătrate egale între ele. 2. Puterea a treia a unui număr sau a unei expresii. [< lat. cubus < gr. kybos – zar].
Sursa: Dicționar de neologisme

cub n., pl. urĭ, și maĭ rar m. (lat. cubus, d. vgr. kýbos, cub). Geom. Corp solid cu șase fețe patrate [!] egale: volumu unuĭ cub e egal cu lungimea uneĭ laturĭ a luĭ înmulțite de treĭ orĭ cu ĭa [!]. Aritm. Cubu unuĭ număr saŭ un număr la cub, acest număr înmulțit de treĭ orĭ cu el singur: 27 e cubu lui 3. Zar de joc, fiind-că are formă de cub. Adj. m. Metru cub, metru cubic: doĭ metri cubĭ de nisip.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cub1 adj. m., pl. cubi; simb. 3
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cub2 s. n., pl. cúburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cub n. 1. Geom. corp solid cu șase fețe pătrate egale; 2. Aritm. produsul unui număr înmulțit cu pătratul său: cubul lui două e opt; 3. (metru), unitate de măsură pentru volume cu fiecare lature de un metru: sterul e un metru cub; 4. mic cub de joc ale cărui fețe sunt însemnate cu puncte.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)