Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele crin:

CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; crinoide; (și la sg.) animal din această clasă. – Din sl. krinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


-CRIN, -CRINÍE elem. „secreție, excreție”. (< fr. -crine, -crinie, cf. gr. krinein, a secreta)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

crin (-ni), s. m.1. Crin (Lilium candidum). – 2. Nume mai puțin comun al mai multor plante, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu crinul; lămîiță (Philadelphus coronarius); larice (Larix sibirica); obligeană (Iris germanica). Gr. ϰρίνον (Murnu 16; Meyer 206), în parte prin intermediul sl. krinŭ (DAR), cf. bg., sb. krin, alb. krinë (Vasmer, Gr., 84).
Sursa: Dicționarul etimologic român

crin, crini s. m. (er.) vagin.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

crin m. (ngr. și vgr. krínon, vsl. krinŭ, sîrb. bg. rus. krin). O plantă erbacee bulboasă, tipu familiiĭ liliaceelor (lilium cándidum). Are niște florĭ marĭ albe cu șase (în realitate treĭ) petale cărnoase și c´un miros puternic foarte plăcut. Crin de baltă, roșățea. Crin roșu, zambac, aișor (lilium bulbiferum). Crin de pădure, cu florĭ purpuriĭ (lilium martagon). Alb ca crinu, foarte alb. – Sînt și alte speciĭ de crin: crin galben (hemerocallis), crin de toamnă (hosta), originar din Japonia.
Sursa: Dicționaru limbii românești

crin s. m., pl. crini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

crin m. 1. plantă bulboasă cu flori mari albe și plăcut mirositoare (Lilium); 2. nume a diferite plante din familia liliaceelor sau analoge: crin-de-baltă (Butomus), crin-galben (Hemerocallis), crin vânăt (Gladiolus); 3. floarea crinului de o albeață strălucitoare. [Gr. bizantin KRÌNON].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)