Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele creastă:

CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


creástă (créste), s. f.1. Excrescență cărnoasă pe care o au pe cap unele păsări. – 2. Moț de pene, panaș. – 3. Partea cea mai de sus a unei case, coamă de acoperiș. – 4. Capăt al unui obiect, cînd prezintă un aspect mai mult sau mai puțin asemănător cu cel al unei creste. – 5. Vîrf, culme, apogeu, punct culminant. – 6. Vîrf de munte, culme. – 7. Masă pentru frămîntat brînza. – 8. Crestătură, deschizătură. – Mr. criastă „culme”, megl. creastă. Lat. crĭsta (Pușcariu 410; Candrea-Dens., 403; REW 2330; DAR); cf. alb. kreštë (Meyer 205; Philippide, II, 639), it., prov., cat., sp. cresta, fr. crête, port. crista. Pentru sensul 8, cf. cresta.Der. crestat, adj. (cu creastă mare); crestos, adj. (cu creastă mare). Din rom. provine sb. kreasta (Candrea, Elemente, 407). Cf. cresta.
Sursa: Dicționarul etimologic român

creastă, creste s. f. vulvă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

creástă f., pl. este (lat. crĭsta, it. pv. sp. cresta fr. crête). Moț de carne saŭ de pele [!] îngroșată, cum are la cap cocoșu și alte păsărĭ și unele reptile. Fig. Muche [!], punct culminant: creasta caseĭ, a dealuluĭ. Creasta cocoșuluĭ, o plantă din familia amarantuluĭ (celosia cristata). Trans. O plantă labiată numită și talpa gîșteĭ (leonurus cardiaca). O cĭupercă foarte gustoasă (clavaria flava).
Sursa: Dicționaru limbii românești

creástă s. f., g.-d. art. créstei; pl. créste
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

creastă f. 1. moțul sau coroana ce au unele păsări pe cap: creasta cocoșului, numele unei plante de podoabă cu florile mici roșii (Celosia cristata) și al unei delicioase ciuperci comestibile (Clavaria flava); 2. partea de sus a unui zid acoperit cu streașină: ziduri cu creste înalte OD.; 3. fig. creștet: creasta munților. [Lat. CRISTA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CREÁSTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)