Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele crac:

CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). – Onomatopee. Cf. fr. crac.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CRAC2, craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor, ale ițarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crăcană (I 1). 3. Creangă, ramură, cracă. 4. Ramificație a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificație a unei ape curgătoare. – Din bg. krak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

crac interj. – Exprimă zgomotul unui obiect ce se sparge. Creație expresivă, cf. fr. crac, sp. cras, cris.
Sursa: Dicționarul etimologic român

crac (cráci), s. m.1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, braț la diverse instrumente. – 4. Creangă. – 5. Braț de rîu. – 6. Ramificație a unui lanț muntos. – 7. Piesă care leagă furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok.Der. cracă, s. f. (ramură, creangă; corn de animal). DAR declară că relația etimologică a lui crac cu cracă nu este clară, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramură” și folosirea comună în toate limbile a noțiunii de „picior” în locul celei de „tulpină”. – Der. crăcui, s. n. (picior de pasăre); crăcel, s. m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachiță, s. f. (cracă bifurcată cu care se culeg fructele mari); cracoș, adj. (cu picioarele desfăcute; cu picioarele curbate); crăcoiat, adj. (cu picioarele curbate); crăcărie, s. f. (morman de crengi; mulțime de crengi); crăcos, adj. (frunzos, stufos); crăcuros, adj. (frunzos); crăcan, s. m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; crăcană, s. f. (ramură bifurcată, folosită ca prăjină, sprijin, proptea etc.; sapă cu două vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele două vîrfuri ale suveicii; ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied; furcă; varietate de struguri), pe care DAR îl leagă în mod curios de fr. carcan; crăcănel, s. m. (cu picioarele curbate); crăcăna, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); crăcănos, adj. (rămuros); crăci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a despărți, a despica), pentru a cărui răspîndire generală cf. ALR, II, 67.
Sursa: Dicționarul etimologic român

crac, craci s. m. 1. picior. 2. (la pl. – la fotbal) minge strecurată printre picioarele adversarului.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

crac m. (bg. sîrb. krak, crac, rut. krak, ramură. V. crăcană, răscrăcănez). Fam. Pop. Picĭoru de la șold pînă la talpă. Partea pantalonilor și izmenelor care acopere [!] cracu: un crac suflecat. Braț de rîŭ. Picĭor de scară, de compas ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

crac1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

crac2 (pop.) s. m., pl. craci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

crac! int. imită sunetul unui lucru când crapă, plesnește sau se ciocnește cu altul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

crac m. 1. picior (mai ales de animal), în special partea corpului ce se întinde dela genuchi până la picior; 2. partea nădragilor ce acopere cracul; 3.tot ce seamănă unui crac: braț de rîu, picior de compas, proțap de trăsură, colț de furculiță, corn de furcă, [Slav. KRAKŬ, gambă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec (în urma unei rupturi, spărturi). Cf. fr. crac.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CRAC2, craci, s. m. (Pop.) 1. Piciorul omului de la coapsă până la călcâi. ♦ Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor, ale ițarilor, ale salopetei, ale treningului etc. 2. Crăcană (I 1). 3. Creangă, ramură, cracă. 4. Ramificație a unui deal; picior de deal sau de munte. 5. Ramificație a unei ape curgătoare. – Din bg. krak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)