Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele cosar:

COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


cosár m. Un fel de bîtlan alb cu cĭocu ca lopata, numit și lopățică.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cosár (pasăre) s. m., pl. cosári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereți din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

coșar, coșare, s.n. (pop.) 1. îngrăditură de nuiele pentru adăpostul vitelor, cailor și al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul și păstratul porumbului; pătul, porumbar, sâsâiac. 3. împletitură de nuiele fără fund, pusă peste loitrele carului, pentru căratul porumbului. 4. împletitură de nuiele pentru uscat poame; loșniță, slaniță. 5. locuință ciobănească primitivă. 6. casă proastă, fără ferestre; bordei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

coșár (-re), s. n.1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s. m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s. n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s. f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) coșár m. (d. coș; sîrb. košar, împletitor de coșurĭ. V. coș 2). Munt. Hornar, curățitor de coșurĭ, de hornurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) coșár n., pl. e (vsl. košara, -rĭa, țarc, îngrăditură; bg. košar, stup, košara, staul de nuĭele; ung. kosár, coș. V. coș 2 și coșar 1). Est. Leasă, hambar de nuĭele de păstrat ștulețĭ (popușoĭ [!] pe cĭocălăĭ). Vest. Adăpost de vite, staul. – În est coșăr, lit. coșér. V. stodoală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

coșár, -e, s.n. – Hambar construit din nuiele, îngust de 60-80 cm și lung de 4 m, înalt de 3 m (specific în zona Chioar); coștei. – Din coș + -ar.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

coșár1 (hornar) s. m., pl. coșári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coșar m. cel ce curăță coșul unei sobe.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

coșar n. 1. staul pentru vite și cai; 2. fig. casă proastă, fără ferestre, bordeiu. [Slav. KOȘARŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereți din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

coșar, coșare, s.n. (pop.) 1. îngrăditură de nuiele pentru adăpostul vitelor, cailor și al oilor; staul. 2. acaret pentru uscatul și păstratul porumbului; pătul, porumbar, sâsâiac. 3. împletitură de nuiele fără fund, pusă peste loitrele carului, pentru căratul porumbului. 4. împletitură de nuiele pentru uscat poame; loșniță, slaniță. 5. locuință ciobănească primitivă. 6. casă proastă, fără ferestre; bordei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

coșár (-re), s. n.1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s. m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s. n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s. f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) coșár m. (d. coș; sîrb. košar, împletitor de coșurĭ. V. coș 2). Munt. Hornar, curățitor de coșurĭ, de hornurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) coșár n., pl. e (vsl. košara, -rĭa, țarc, îngrăditură; bg. košar, stup, košara, staul de nuĭele; ung. kosár, coș. V. coș 2 și coșar 1). Est. Leasă, hambar de nuĭele de păstrat ștulețĭ (popușoĭ [!] pe cĭocălăĭ). Vest. Adăpost de vite, staul. – În est coșăr, lit. coșér. V. stodoală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

coșár, -e, s.n. – Hambar construit din nuiele, îngust de 60-80 cm și lung de 4 m, înalt de 3 m (specific în zona Chioar); coștei. – Din coș + -ar.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

coșár1 (hornar) s. m., pl. coșári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coșar m. cel ce curăță coșul unei sobe.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

coșar n. 1. staul pentru vite și cai; 2. fig. casă proastă, fără ferestre, bordeiu. [Slav. KOȘARŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)