Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele corci:

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).
Sursa: Dicționarul etimologic român

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

corcí2, corcesc, vb. refl. – (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu 1990: 287). Atestat doar în Maramureș și Bucovina. – Din corci „corcitură” (< magh. korcs).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

córci1, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

corci1 (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corcì v. 1. a împerechia animale de soiuri diferite, a amesteca prin împerechere rasele (ex. o cățea cu un ogar, cu un prepelicar, cu un copoiu); 2. fig. a degenera. [V. corciu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORCÍ2, corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

córci (-oárce), adj.1. Bastard. – 2. Metis. – 3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 88); ar putea fi însă der. al vb. următor, iar acesta pare o deformație de la a cruci „a încrucișa”. – Der. corci (var. curci), vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze); corcioman, adj. (metis, corcit); corcitură (var. curcitură), s. f. (corcit; bastard).
Sursa: Dicționarul etimologic român

córci (-iuri), s. n. – (Bucov., Maram.) Desiș, tufiș, hățiș. Rut. korč (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) corcĭ adj. m., pl. tot așa (ung. korcs, corcit, încrucișat, d. lat. crux, crucis, cruce. V. cruce). Mold. Corcit: canar corcĭ cu scatiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) corcĭ n., pl. urĭ (rut. korċ). Nord. Tufă, tufiș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

corcí2, corcesc, vb. refl. – (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu 1990: 287). Atestat doar în Maramureș și Bucovina. – Din corci „corcitură” (< magh. korcs).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

córci1, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

corci1 (corcitură) (reg.) s. m., pl. corci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corcí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcésc, imperf. 3 sg. corceá; conj. prez. 3 să corceáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corcì v. 1. a împerechia animale de soiuri diferite, a amesteca prin împerechere rasele (ex. o cățea cu un ogar, cu un prepelicar, cu un copoiu); 2. fig. a degenera. [V. corciu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORCI1, corci, s. m. (Reg.) Corcitură. – Din magh. korcs.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORCÍ2, corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)