Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele cor:

COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. Chor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


COR2 s. n. v. cori.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

COR s. n. I. 1. (în teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice, dansând și cântând versuri. 2. ansamblu de cântăreți care execută împreună muzică vocală. ◊ (fig.) grup, mulțime. 3. compoziție muzicală destinată a fi cântată de un cor (2). II. ansamblul navelor, centrală și laterale, ale unei biserici (catolice). (< lat. chorus, gr. khoros, it. coro)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

COR s.n. 1. Grup de personaje care participă ca un personaj colectiv în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice în teatrul antic, cântând versuri; (p. ext.) versurile cântate de acest grup. 2. Grupare de cântăreți care execută împreună muzică vocală. ◊ A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată a fi cântată de mai multe persoane; execuția unei asemenea compoziții. 3. Parte a bisericii unde stă și cântă ansamblul coral în timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].
Sursa: Dicționar de neologisme

cor s.n. (reg.) 1. dans în formă de cerc sau de roată. 2. ceață, cerc adunare, horă. 3. fân adunat în pătrate în mijlocul cărora se vor face căpițele; horitură.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

cor (córuri), s. n. – Grup de cîntăreți care execută împreună o compoziție muzicală. – Var. (înv.) hor(iu). Gr. χορός, direct (sec. XVII) sau prin intermediul lat. chorus, it. coro (sec. XIX). Este dublet al cuvîntului următor. – Der. coral, adj. (din germ. choral); corist, s. m., din fr. choriste, germ. Chorist.
Sursa: Dicționarul etimologic român

cor (córuri), s. n.1. Cerc, adunare, societate. – 2. Cantitate de fîn care se așază în formă de cerc sau pătrat, pentru a forma baza căpiței. – Mr. cor „dans”. Lat. chorus (DAR). Apare în texte începînd cu sec. XVII. Cf. horă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) cor n., pl. urĭ (rus. korĭ). Mold. Pojar, iler, un fel de vărsat ușor caracterizat pin [!] niște bubulițe roșiĭ pe pele [!]: ĭ-a murit o fată de cor (Sov. 227). – În nord corĭ, fals scris coriŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) cor n., pl. urĭ (vgr. horós, lat. chorus. V. horă). În tragediile vechĭ, reuniune de persoane care cîntaŭ și dansaŭ: coru muzelor. Cîntecu lor. Azĭ, reuniune de cîntărețĭ din gură. Cîntec executat pe maĭ multe vocĭ. Locu unde stă coru în biserică. – Maĭ vechĭ hor (după ngr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

cor1 (ansamblu muzical, compoziție muzicală, grup în teatrul antic, parte a unei biserici) s. n., pl. córuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cor2 (pojar) v. cori
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cor n. 1. reunire de persoane cari cântă împreună; 2. cântare executată de un cor; 3. poezie lirică în tragediile vechi și în unele tragedii moderne: corurile din Atalia lui Racine; 4. compozițiune de muzică, constând din mai multe părți executate de mai multe voci pentru fiecare parte: cor de Rossini; 5. partea bisericii unde se cântă oficiul divin; cele nouă coruri de îngeri, cele nouă ordini ale ierarhiei cerești.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COR1, coruri, s. n. 1. Grup de cântăreți care execută împreună o compoziție muzicală. ◊ Loc. adv. În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună. ◊ Expr. A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele). ♦ Compoziție muzicală destinată să fie cântată de mai multe persoane; executarea unei astfel de compoziții. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfășurarea acțiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimică sau dans, opinia publică; p. ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. C h o r.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COR2 s. n. v. cori.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)