COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugaci. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și)-a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
copíl, copíi, s.m. (înv.) servitor, slujitor, slugă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
copíl (-íi), s. m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil „bastard”, cóchilă „fecioară”, megl. cópil „bastard”, cupiláș „flăcău”. Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „bastard”, ngr. ϰοπέλι „băiat”, ϰοπέλα „fată”; alb. kopilj „bastard, servitor”, kopilje „servitoare”; bg. kópele, kópile, kopelák „bastard”; sb. kópile „bastard”, kopilan „flăcău”, v. rus. kopelŭ „bastard”, rut. kopyl, sl. kopilŭ „bastard”, mag. kópé „haimana”, în ngr., bg. și sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton și l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „bastard”, care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Șeineanu, Semasiol., 200. Admit proveniența din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 și Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eșuat (de la pūpilus, după Laurian și Scriban, de la *copilis „care servește paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- „a face” (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. și alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicație, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s. f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileț, s. m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s. m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-și petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s. f. (perioadă a vieții omenești de la naștere pînă la adolescență; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilărește, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s. f. (acțiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s. n. (mulțime de copii); copilitură, s. f. (Trans., bastard).Sursa: Dicționarul etimologic român COPIL aurolac, baboi, borac, broscoi, buflei, căcâcea, ceaușel, coinac, decrețel, gușpan, mânz, mormoloc, mucea, mucos, năpârstoc, patefon, plod, pui de bogdaproste, puradel, puțoi, zgaibă, zgâmbo.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române
copíl m., pl. copiĭ, art. copiiĭ (lat. pûpillus, dim. d. pûpus, fem. pûpa, cocă, cocuță, infl. de cocă 1 saŭ de o formă lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopilĭ, pl. kopiĭ, bastard, argat; ngr. kopél, tînăr, băĭat, servitor; vsl. kopilŭ, kopelŭ, bastard; bg. sîrb. kopile, bastard. V. cocă 1 și pupă 2). Vechĭ (pl. și copilĭ). Bastard. Azĭ. Băĭat orĭ fată în primiĭ anĭ aĭ vĭețiĭ; o femeĭe c´un copil în brațe. Fig. Om naiv: nu fi copil! Copil adevărat, copil legitim. Copil din florĭ, bastard. Copil de țîță, prunc, copil care suge încă. Copiĭ de casă, odinioară, fecĭorĭ de boĭer care eraŭ dațĭ la curtea domnească și formaŭ garda interioară a eĭ, în număr de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilărie; de copil ĭ-a plăcut cartea. Pl. Urmașĭ, descendențĭ (indiferent de etate): a murit fără copiĭ. V. fecĭor, cocon, ghitan, țînc, prichindel.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cópil m., pl. lĭ (var. din copil). Copileț, ștulete mic răsărit pe lîngă cel mare. S. n., pl. e. Cîrligu (țîțîna) în care se prinde ușa, cîrligu pe care cade ivăru [!] și ține ușa închisă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cópil, cópii, s.m. [cópt’il] – Bastard; copil din flori (din fete fecioare); spuri, măndrâlău (ALR 1969: 199; Papahagi 1925). Ca nume generic pentru băiat sau fată, în Maramureș se folosește cocon sau prunc; „În prezent, cei doi termeni au devenit regresive, fiind înlocuit cu copil, datorită omogenizării limbii române” (Scurtu 1966: 61). Termen atestat (cu sensul de bastard) și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Termen autohton, cf. alb. kopil (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în magh. (kópé, gobé), săs. (kopil), ucr. (kópyu), pol. (kopirnak, kopirdan „copil nelegitim” etc.).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópiliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópiliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită copil m. 1. băiat sau fată (cu sau fără noțiune de vârstă): copil din flori, bastard; 2. copil până la doisprezece ani: doi copii; 3. urmaș, moștenitor: a murit fără copii; 4. (odinioară) copii de casă, feciori de boieri dați la Curte pe lângă Domn și formând garda interioară a palatului (în număr de 500); 5. (còpil) țâțână de ușă; 6. botul sau ciocul leucei; 7. crăcii sau colțurile scoabei dulgherului. [Vechiu rom. còpil, bastard (și azi în Maramureș), adică copil din flori (în opozițiune cu cocon sau fecior, copil legitim): cel pe va zice că-i copil, neștiind că... l’au făcut adevărat fecior după leage... (Pravila din 1646) = albanez KOPILĬ, slugă, bastard; sensul 5 prezintă o- metaforă curioasă: cele două cârlige mari ale ușii sunt asemănate cu doi feciori (cf. copileț)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență – Cf. alb. k o p i l.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. c o p i l1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugaci. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și)-a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a copíl, copíi, s.m. (înv.) servitor, slujitor, slugă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
copíl (-íi), s. m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil „bastard”, cóchilă „fecioară”, megl. cópil „bastard”, cupiláș „flăcău”. Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „bastard”, ngr. ϰοπέλι „băiat”, ϰοπέλα „fată”; alb. kopilj „bastard, servitor”, kopilje „servitoare”; bg. kópele, kópile, kopelák „bastard”; sb. kópile „bastard”, kopilan „flăcău”, v. rus. kopelŭ „bastard”, rut. kopyl, sl. kopilŭ „bastard”, mag. kópé „haimana”, în ngr., bg. și sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton și l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „bastard”, care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Șeineanu, Semasiol., 200. Admit proveniența din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 și Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eșuat (de la pūpilus, după Laurian și Scriban, de la *copilis „care servește paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- „a face” (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. și alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicație, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s. f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileț, s. m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s. m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-și petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s. f. (perioadă a vieții omenești de la naștere pînă la adolescență; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilărește, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s. f. (acțiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s. n. (mulțime de copii); copilitură, s. f. (Trans., bastard).Sursa: Dicționarul etimologic român COPIL aurolac, baboi, borac, broscoi, buflei, căcâcea, ceaușel, coinac, decrețel, gușpan, mânz, mormoloc, mucea, mucos, năpârstoc, patefon, plod, pui de bogdaproste, puradel, puțoi, zgaibă, zgâmbo.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române
copíl m., pl. copiĭ, art. copiiĭ (lat. pûpillus, dim. d. pûpus, fem. pûpa, cocă, cocuță, infl. de cocă 1 saŭ de o formă lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopilĭ, pl. kopiĭ, bastard, argat; ngr. kopél, tînăr, băĭat, servitor; vsl. kopilŭ, kopelŭ, bastard; bg. sîrb. kopile, bastard. V. cocă 1 și pupă 2). Vechĭ (pl. și copilĭ). Bastard. Azĭ. Băĭat orĭ fată în primiĭ anĭ aĭ vĭețiĭ; o femeĭe c´un copil în brațe. Fig. Om naiv: nu fi copil! Copil adevărat, copil legitim. Copil din florĭ, bastard. Copil de țîță, prunc, copil care suge încă. Copiĭ de casă, odinioară, fecĭorĭ de boĭer care eraŭ dațĭ la curtea domnească și formaŭ garda interioară a eĭ, în număr de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilărie; de copil ĭ-a plăcut cartea. Pl. Urmașĭ, descendențĭ (indiferent de etate): a murit fără copiĭ. V. fecĭor, cocon, ghitan, țînc, prichindel.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cópil m., pl. lĭ (var. din copil). Copileț, ștulete mic răsărit pe lîngă cel mare. S. n., pl. e. Cîrligu (țîțîna) în care se prinde ușa, cîrligu pe care cade ivăru [!] și ține ușa închisă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cópil, cópii, s.m. [cópt’il] – Bastard; copil din flori (din fete fecioare); spuri, măndrâlău (ALR 1969: 199; Papahagi 1925). Ca nume generic pentru băiat sau fată, în Maramureș se folosește cocon sau prunc; „În prezent, cei doi termeni au devenit regresive, fiind înlocuit cu copil, datorită omogenizării limbii române” (Scurtu 1966: 61). Termen atestat (cu sensul de bastard) și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Termen autohton, cf. alb. kopil (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în magh. (kópé, gobé), săs. (kopil), ucr. (kópyu), pol. (kopirnak, kopirdan „copil nelegitim” etc.).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópiliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópiliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită copil m. 1. băiat sau fată (cu sau fără noțiune de vârstă): copil din flori, bastard; 2. copil până la doisprezece ani: doi copii; 3. urmaș, moștenitor: a murit fără copii; 4. (odinioară) copii de casă, feciori de boieri dați la Curte pe lângă Domn și formând garda interioară a palatului (în număr de 500); 5. (còpil) țâțână de ușă; 6. botul sau ciocul leucei; 7. crăcii sau colțurile scoabei dulgherului. [Vechiu rom. còpil, bastard (și azi în Maramureș), adică copil din flori (în opozițiune cu cocon sau fecior, copil legitim): cel pe va zice că-i copil, neștiind că... l’au făcut adevărat fecior după leage... (Pravila din 1646) = albanez KOPILĬ, slugă, bastard; sensul 5 prezintă o- metaforă curioasă: cele două cârlige mari ale ușii sunt asemănate cu doi feciori (cf. copileț)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență – Cf. alb. k o p i l.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. c o p i l1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugaci. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și)-a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. copil1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a copíl, copíi, s.m. (înv.) servitor, slujitor, slugă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
copíl (-íi), s. m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil „bastard”, cóchilă „fecioară”, megl. cópil „bastard”, cupiláș „flăcău”. Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „bastard”, ngr. ϰοπέλι „băiat”, ϰοπέλα „fată”; alb. kopilj „bastard, servitor”, kopilje „servitoare”; bg. kópele, kópile, kopelák „bastard”; sb. kópile „bastard”, kopilan „flăcău”, v. rus. kopelŭ „bastard”, rut. kopyl, sl. kopilŭ „bastard”, mag. kópé „haimana”, în ngr., bg. și sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton și l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „bastard”, care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Șeineanu, Semasiol., 200. Admit proveniența din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 și Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eșuat (de la pūpilus, după Laurian și Scriban, de la *copilis „care servește paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- „a face” (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. și alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicație, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s. f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileț, s. m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s. m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-și petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s. f. (perioadă a vieții omenești de la naștere pînă la adolescență; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilărește, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s. f. (acțiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s. n. (mulțime de copii); copilitură, s. f. (Trans., bastard).Sursa: Dicționarul etimologic român COPIL aurolac, baboi, borac, broscoi, buflei, căcâcea, ceaușel, coinac, decrețel, gușpan, mânz, mormoloc, mucea, mucos, năpârstoc, patefon, plod, pui de bogdaproste, puradel, puțoi, zgaibă, zgâmbo.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române
copíl m., pl. copiĭ, art. copiiĭ (lat. pûpillus, dim. d. pûpus, fem. pûpa, cocă, cocuță, infl. de cocă 1 saŭ de o formă lat. copillus, ca columbus-palumbus, porumb. D. rom. vine alb. kopilĭ, pl. kopiĭ, bastard, argat; ngr. kopél, tînăr, băĭat, servitor; vsl. kopilŭ, kopelŭ, bastard; bg. sîrb. kopile, bastard. V. cocă 1 și pupă 2). Vechĭ (pl. și copilĭ). Bastard. Azĭ. Băĭat orĭ fată în primiĭ anĭ aĭ vĭețiĭ; o femeĭe c´un copil în brațe. Fig. Om naiv: nu fi copil! Copil adevărat, copil legitim. Copil din florĭ, bastard. Copil de țîță, prunc, copil care suge încă. Copiĭ de casă, odinioară, fecĭorĭ de boĭer care eraŭ dațĭ la curtea domnească și formaŭ garda interioară a eĭ, în număr de vre-o 500 (V. paj). De copil, de mic, din copilărie; de copil ĭ-a plăcut cartea. Pl. Urmașĭ, descendențĭ (indiferent de etate): a murit fără copiĭ. V. fecĭor, cocon, ghitan, țînc, prichindel.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cópil m., pl. lĭ (var. din copil). Copileț, ștulete mic răsărit pe lîngă cel mare. S. n., pl. e. Cîrligu (țîțîna) în care se prinde ușa, cîrligu pe care cade ivăru [!] și ține ușa închisă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cópil, cópii, s.m. [cópt’il] – Bastard; copil din flori (din fete fecioare); spuri, măndrâlău (ALR 1969: 199; Papahagi 1925). Ca nume generic pentru băiat sau fată, în Maramureș se folosește cocon sau prunc; „În prezent, cei doi termeni au devenit regresive, fiind înlocuit cu copil, datorită omogenizării limbii române” (Scurtu 1966: 61). Termen atestat (cu sensul de bastard) și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Termen autohton, cf. alb. kopil (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuv. rom. preluat în magh. (kópé, gobé), săs. (kopil), ucr. (kópyu), pol. (kopirnak, kopirdan „copil nelegitim” etc.).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
copíl1 (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii (-pi-ii)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cópil2 (lăstar) s. m., pl. cópiliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cópil3 (obiect) (înv.) s. n./s. m., pl. cópile/cópiliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită copil m. 1. băiat sau fată (cu sau fără noțiune de vârstă): copil din flori, bastard; 2. copil până la doisprezece ani: doi copii; 3. urmaș, moștenitor: a murit fără copii; 4. (odinioară) copii de casă, feciori de boieri dați la Curte pe lângă Domn și formând garda interioară a palatului (în număr de 500); 5. (còpil) țâțână de ușă; 6. botul sau ciocul leucei; 7. crăcii sau colțurile scoabei dulgherului. [Vechiu rom. còpil, bastard (și azi în Maramureș), adică copil din flori (în opozițiune cu cocon sau fecior, copil legitim): cel pe va zice că-i copil, neștiind că... l’au făcut adevărat fecior după leage... (Pravila din 1646) = albanez KOPILĬ, slugă, bastard; sensul 5 prezintă o- metaforă curioasă: cele două cârlige mari ale ușii sunt asemănate cu doi feciori (cf. copileț)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COPÍL1, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență – Cf. alb. k o p i l.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓPIL2, copili, s. m. 1. Lăstar crescut de la baza tulpinii unei plante, din primul nod. 2. Cui de lemn sau de metal care se înfige în ochiul țâțânii, la stâlpul ușii sau al porții. – Cf. c o p i l1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)