CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONVÍNGE vb. I. tr. a face pe cineva să recunoască un lucru, să adopte o părere. II. refl. a se încredința de ceva. (< lat. convincere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONVÍNGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦ refl. A-și da seama, a se încredința că ceva este într-un anumit fel. [P.i. convíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, după învinge].
Sursa: Dicționar de neologisme
convínge (convíng, convíns), vb. – A face pe cineva să adopte o părere. Lat. convincere (sec. XIX), asimilat la conjug. lui a învinge. – Der. convicțiune, s. f. (înv.), înlocuit de convingere, s. f.; convingător, adj.Sursa: Dicționarul etimologic român convínge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convíng, perf. s. 3 sg. convínse; part. convínsSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită convinge v. 1. a sili prin raționamente sau probe evidente, a recunoaște adevărul unui fapt; 2. a se asigura de realitatea unui lucru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CONVÍNGE, convíng, vb. III. Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦ Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [Perf. s. convinsei, part. convins] – Din lat. convincere (după învinge).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)