CÓNTRA2, prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CONTRA1- Element de compunere cu sensul „împotriva”, „opus”, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRÁ3 vb. tr. 1. a contrazice, a riposta. 2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră. ◊ (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă. (< fr. contrer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓNTRA2 I. prep. 1. împotriva (cuiva sau a ceva). ♦ din ~ = dimpotrivă. 2. în schimbul (altei valori). II. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel. (< lat. contra, fr. contre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONTRA1- pref. „opus” (spațial și temporal), „împotrivă”; „din nou”; „neconform”; „inferior ierarhic”. (< fr. contra-, cf. lat. contra)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓNTRA prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Din contra = dimpotrivă. 2. În schimbul (altei valori). // adv. Împotriva cuiva; cu totul altfel. // Element prim de compunere savantă care înseamnă „opus”, „împotriva”. [< lat., it. contra, cf. fr. contre-].
Sursa: Dicționar de neologisme
CONTRÁ vb. I. tr. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. ♦ (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. [< fr. contrer].
Sursa: Dicționar de neologisme
cóntra prep., adv. – Împotrivă. – Mr. contra, contră. Lat. contra (sec. XIX); în mr., din it. A ajuns aproape popular, mai ales în expresia curentă în contra sau a face contra „a se opune, a se împotrivi”. A intrat în compunerea a numeroși termeni neol., ca contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite cazuri se combină și cu cuvinte autentic rom., cf. contragreutate, s. f., după fr. contrepoids; contraotravă, s. f., ca fr. contrepoison, etc. Este dublet al lui condra, interj., termen al jucătorilor de cărți, din ngr. ϰόντρα (Graur, BL, VI, 142; Gáldi 167), și al lui condră, s. f. (Mold., ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); contra, vb. (la jocul de bridge, a face contra), din fr. contrer; încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se opune).Sursa: Dicționarul etimologic român contra, contrez v. t. (d. femei) a mișca din șolduri în timpul unui act sexual.Sursa: Dicționar de argou al limbii române *cóntra, prep. cu genitivu saŭ cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de în potrivă [!], care cere genitivu). În direcțiune contrară, față în față cu: contra vîntuluĭ, contra mea. Fig. Dușmănește: a vorbi, a vota contra luĭ. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doĭ, a schimba argint contra aur (saŭ pe aur). – Și în contra după în potrivă): în contra tuturor. În Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se încontra, a se pune în contrazicere, a-ĭ face opozițiune. – Din contra (fals din contră), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis că va veni. – Din contra! A zis că nu va veni!
Sursa: Dicționaru limbii românești
cóntra1 prep., adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită contra prep. 1. în direcțiune opusă, față în față: în contra curentului; 2. fig. a se lua în contra cu cineva; 3. ceea ce-i opus: pro și contra; din contra, cu totul altfel.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÓNTRA1- Element de compunere cu sensul „împotriva”, „opus”, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓNTRA2 prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓNTRA2, prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRA1- Element de compunere cu sensul „împotriva”, „opus”, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRÁ3 vb. tr. 1. a contrazice, a riposta. 2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră. ◊ (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă. (< fr. contrer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓNTRA2 I. prep. 1. împotriva (cuiva sau a ceva). ♦ din ~ = dimpotrivă. 2. în schimbul (altei valori). II. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel. (< lat. contra, fr. contre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONTRA1- pref. „opus” (spațial și temporal), „împotrivă”; „din nou”; „neconform”; „inferior ierarhic”. (< fr. contra-, cf. lat. contra)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓNTRA prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Din contra = dimpotrivă. 2. În schimbul (altei valori). // adv. Împotriva cuiva; cu totul altfel. // Element prim de compunere savantă care înseamnă „opus”, „împotriva”. [< lat., it. contra, cf. fr. contre-].
Sursa: Dicționar de neologisme
CONTRÁ vb. I. tr. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. ♦ (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. [< fr. contrer].
Sursa: Dicționar de neologisme
cóntra prep., adv. – Împotrivă. – Mr. contra, contră. Lat. contra (sec. XIX); în mr., din it. A ajuns aproape popular, mai ales în expresia curentă în contra sau a face contra „a se opune, a se împotrivi”. A intrat în compunerea a numeroși termeni neol., ca contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite cazuri se combină și cu cuvinte autentic rom., cf. contragreutate, s. f., după fr. contrepoids; contraotravă, s. f., ca fr. contrepoison, etc. Este dublet al lui condra, interj., termen al jucătorilor de cărți, din ngr. ϰόντρα (Graur, BL, VI, 142; Gáldi 167), și al lui condră, s. f. (Mold., ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); contra, vb. (la jocul de bridge, a face contra), din fr. contrer; încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se opune).Sursa: Dicționarul etimologic român contra, contrez v. t. (d. femei) a mișca din șolduri în timpul unui act sexual.Sursa: Dicționar de argou al limbii române *cóntra, prep. cu genitivu saŭ cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de în potrivă [!], care cere genitivu). În direcțiune contrară, față în față cu: contra vîntuluĭ, contra mea. Fig. Dușmănește: a vorbi, a vota contra luĭ. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doĭ, a schimba argint contra aur (saŭ pe aur). – Și în contra după în potrivă): în contra tuturor. În Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se încontra, a se pune în contrazicere, a-ĭ face opozițiune. – Din contra (fals din contră), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis că va veni. – Din contra! A zis că nu va veni!
Sursa: Dicționaru limbii românești
cóntra1 prep., adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită contra prep. 1. în direcțiune opusă, față în față: în contra curentului; 2. fig. a se lua în contra cu cineva; 3. ceea ce-i opus: pro și contra; din contra, cu totul altfel.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÓNTRA1- Element de compunere cu sensul „împotriva”, „opus”, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓNTRA2 prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓNTRA2, prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRA1- Element de compunere cu sensul „împotriva”, „opus”, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRÁ3 vb. tr. 1. a contrazice, a riposta. 2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră. ◊ (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă. (< fr. contrer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓNTRA2 I. prep. 1. împotriva (cuiva sau a ceva). ♦ din ~ = dimpotrivă. 2. în schimbul (altei valori). II. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel. (< lat. contra, fr. contre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONTRA1- pref. „opus” (spațial și temporal), „împotrivă”; „din nou”; „neconform”; „inferior ierarhic”. (< fr. contra-, cf. lat. contra)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓNTRA prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Din contra = dimpotrivă. 2. În schimbul (altei valori). // adv. Împotriva cuiva; cu totul altfel. // Element prim de compunere savantă care înseamnă „opus”, „împotriva”. [< lat., it. contra, cf. fr. contre-].
Sursa: Dicționar de neologisme
CONTRÁ vb. I. tr. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. ♦ (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. [< fr. contrer].
Sursa: Dicționar de neologisme
cóntra prep., adv. – Împotrivă. – Mr. contra, contră. Lat. contra (sec. XIX); în mr., din it. A ajuns aproape popular, mai ales în expresia curentă în contra sau a face contra „a se opune, a se împotrivi”. A intrat în compunerea a numeroși termeni neol., ca contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite cazuri se combină și cu cuvinte autentic rom., cf. contragreutate, s. f., după fr. contrepoids; contraotravă, s. f., ca fr. contrepoison, etc. Este dublet al lui condra, interj., termen al jucătorilor de cărți, din ngr. ϰόντρα (Graur, BL, VI, 142; Gáldi 167), și al lui condră, s. f. (Mold., ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); contra, vb. (la jocul de bridge, a face contra), din fr. contrer; încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se opune).Sursa: Dicționarul etimologic român contra, contrez v. t. (d. femei) a mișca din șolduri în timpul unui act sexual.Sursa: Dicționar de argou al limbii române *cóntra, prep. cu genitivu saŭ cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de în potrivă [!], care cere genitivu). În direcțiune contrară, față în față cu: contra vîntuluĭ, contra mea. Fig. Dușmănește: a vorbi, a vota contra luĭ. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doĭ, a schimba argint contra aur (saŭ pe aur). – Și în contra după în potrivă): în contra tuturor. În Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se încontra, a se pune în contrazicere, a-ĭ face opozițiune. – Din contra (fals din contră), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis că va veni. – Din contra! A zis că nu va veni!
Sursa: Dicționaru limbii românești
cóntra1 prep., adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită contrá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 contreázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită contra prep. 1. în direcțiune opusă, față în față: în contra curentului; 2. fig. a se lua în contra cu cineva; 3. ceea ce-i opus: pro și contra; din contra, cu totul altfel.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÓNTRA1- Element de compunere cu sensul „împotriva”, „opus”, care servește la formarea unor substantive, a unor adjective sau a unor verbe. – Din fr. contre-, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
CÓNTRA2 prep., adv. I. Prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Loc. adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă. 2. În schimbul altei valori. II. Adv. Împotrivă; cu totul altfel. – Din fr. contre, lat., it. contra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. – Din fr. contrer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓNTRĂ, contre, s. f. Lovitură de răspuns promptă a unui sportiv după un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÓNTRĂ s. f. lovitură de răspuns, promptă, pe atacul adversarului, la box, scrimă, lupte, judo. ◊ acțiunea de a contra la bridge. (< fr. contre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓNTRĂ s.f. Lovitură de răspuns, promptă, la box, scrimă, lupte, judo, pe atacul adversarului sau imediat după acesta. ♦ Acțiunea de a contra la bridge. [< fr. contra].
Sursa: Dicționar de neologisme
contră, contre s. f. (glum.) mișcarea șoldurilor unei femei în timpul actului sexual.Sursa: Dicționar de argou al limbii române cóntră s. f., g.-d. art. cóntrei; pl. cóntreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
CÓNTRĂ, contre, s. f. Lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)