CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONTRAZÍCERE s.f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție; dezacord. [< contrazice].
Sursa: Dicționar de neologisme
*contrazícere f. Acțiunea de a saŭ de a te contrazice. Spirit de contrazicere, care contrazice (combate) tot. Fără contrazicere (după fr. sans contredit), sigur, fără să se poată spune ceva contrar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
contrazícere s. f., g.-d. art. contrazícerii; pl. contrazíceriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită contrazicere f. 1. contradicțiune; 2. răspuns juridic la declarațiunile părții adverse: fără contrazicere, fără a se putea zice încontra, sigur.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CONTRAZÍCERE, contraziceri, s. f. Faptul de a (se) contrazice; contradicție, dezacord, opoziție. – V. contrazice.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
contrazicere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul contrazice