Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele contrazice:

CONTRAZÍCE, contrazic, vb. III. 1. Tranz. A susține contrarul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1 + zice (după fr. contredire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CONTRAZÍCE vb. I. tr. 1. a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. II. refl. 1. a fi în dezacord cu sine însuși. 2. (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ◊ (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele. (după fr. contredire, lat. contradicere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CONTRAZÍCE vb. III. 1. tr. A susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva. 2. tr. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți. 3. refl. A fi în dezacord cu tine însuți. 4. refl. (Despre susținătorii unor afirmații etc.) A fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite. ♦ (Despre idei, afirmații, mărturii) A nu se potrivi unele cu altele. [P.i. contrazíc. / < contra- + zice, după lat. contradicere].
Sursa: Dicționar de neologisme

contrazíce (-c, -ís), vb. – A susține contrariul, a nega. Tradus din fr. contredire și conjugat ca a zice.Der. contrazicere (var. contradicție), s. f.; contradictor (var. contradictoriu, contrazicător), adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român

contrazíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contrazíc, 1 pl. contrazícem, 2 pl. contrazíceți, perf. s. 3 sg. contrazíse, imper. 2 sg. contrazí, neg. nu contrazíce; ger. contrazicấnd; part. contrazís
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

contrazice v. 1. a zice contrarul; 2. a fi în contrazicere cu sine însuș.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CONTRAZÍCE, contrazíc, vb. III. 1. Tranz. A susține contrariul celor spuse de cineva; a nega. 2. Tranz. A nu se potrivi, a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a dezminți ceva. 3. Refl. A spune ceva în opoziție cu cele afirmate anterior de tine însuți. 4. Refl. recipr. (Despre susținătorii unor opinii, unor afirmații etc.) A avea păreri deosebite, a nu fi de acord unii cu alții. ♦ (Despre afirmații, depoziții etc.) A nu se potrivi unele cu altele; a se ciocni. – Contra1- + zice (după fr. contredire).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)