Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele conduce:

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție. o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație. ◊ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoți pe cineva. 4. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CONDÚCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate etc., având asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoți pe cineva (arătându-i drumul). 4. tr. A dirija mișcarea, mersul unui vehicul. [P.i. condúc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].
Sursa: Dicționar de neologisme

condúce (condúc, condús), vb.1. A îndruma un grup de oameni, o instituție. – 2. A dirija. – 3. A însoți pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepțiile fr. conduire.Der. conducător, s. m. (director, căpetenie, șef); conducătorie, s. f. (conducere, șefie); conductor, s. m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s. f. (țeavă, țevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s. f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

condúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. condúc, 1 pl. condúcem, 2 pl. condúceți, perf. s. 1 sg. conduséi, 1 pl. condúserăm; imper. 2 sg. condú, neg. nu condúce; part. condús
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

conduce v. 1. a aduce cu sine, a mâna; 2. a însoți pe cineva (din onoare sau siguranță); 3. fig. a dirija: a conduce un atac; 5. a se purta.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, o dezbatere etc. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. 5. Fiz. (Despre corpuri) A transmite un fluid, o cantitate de căldură, de electricitate etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)