CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral de formă sferică sau neregulată, format prin depunerea rocilor sedimentare în jurul unui corp străin și prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CONCREȚIÚNE s. f. depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ◊ formațiune din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. (< fr. concretion, lat. concretio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONCREȚIÚNE s.f. Concreționare. ♦ Depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ♦ Formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. [Pron. -ți-u-. / < fr. concrétion].
Sursa: Dicționar de neologisme
*concrețiúne f. (lat. concrétio, -ónis). Solidificare, întărire: concrețiunea lapteluĭ. Reunirea unor părțĭ într´un corp solid: concrețiune salină, petroasă. V. conglomerat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită concrețiune f. 1. solidificarea unui lichid: concrețiunea laptelui; 2. reunirea mai multor substanțe într’un corp solid prin acțiunea timpului: concrețiune călcară.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
