CONCÓRDIE, s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CONCÓRDIE s. f. bună înțelegere, armonie. (< lat. concordia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONCÓRDIE s.f. (Rar) Înțelegere; armonie. [Gen. -iei. / < lat., it. concordia].
Sursa: Dicționar de neologisme
*concórdie f. (lat. concordia, d. con-, împreună, și cor, cordis, inimă. V. discordie). Unirea inimilor și a voințelor (bună înțelegere, împogodire): a trăi în concordie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
concórdie (-di-e) s. f., art. concórdia (-di-a), g.-d. concórdii, art. concórdieiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită concordie f 1. unirea spiritelor și a inimilor; 2. bună înțelegere între persoane.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)