Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele comandament:

COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


COMANDAMÉNT s. n. 1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.). 2. (fig.) sentință, precept, normă, regulă. 3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. (< fr. commandement)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

COMANDAMÉNT s.n. 1. Autoritate, putere, organ de comandă (la o mare unitate); loc unde se găsește acest organ. 2. (Fig.) Sentință, precept, normă, regulă. 3. Comandament prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. [Cf. fr. commandement, it. comandamento].
Sursa: Dicționar de neologisme

*comandamént n., pl. e (fr. commandement). Ordin, comandă. (Cu acest înț. maĭ uzitat comandă). Puterea saŭ demnitatea celuĭ care comandă. Personalu și edificiu administrativ al unuĭ corp de armată: comandamentu corpuluĭ III de armată. Lege, precept: comandamentele luĭ Dumnezeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

comandamént s. n., pl. comandaménte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

comandament n. 1. ordin scurt pentru executarea unor mișcări militare; 2. autoritatea puterii celui ce comandă; 3. corp de armată: comandamentul artileriei. Sub raportul administrativ, armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente cu reședința în București, Craiova, Galați, Iași, Constanța, Sibiu și Cluj.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)