CÓMA, come, s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÓMA s. f. 1. aberație a unui sistem optic în formă de coadă de cometă, cauzată de fascicule de raze incidente, lungi și oblice. ◊ aberație a lentilelor electronice în apariția unei estompări spre periferia imaginii. 2. nebulozitate gazoasă care înconjură nucleul unei comete. (
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓMA s.f. (Fiz.) Aberație a unui sistem optic în formă de coadă de cometă, cauzată de fascicule de raze incidente, largi și oblice. [< fr. coma].
Sursa: Dicționar de neologisme
cóma (aberație optică) s. f., g.-d. cóme, art. cómeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CÓMA s. f. (Fiz.) 1. Aberație a sistemelor optice, care constă în apariția unei imagini în formă de cometă. 2. Aberație a lentilelor electronice, caracterizată prin apariția unei estompări spre periferia imaginii. – Din fr. coma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓMĂ1, come, s. f. Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc. adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÓMĂ2, come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Germanism, reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CÓMĂ1 s. f. stare letargică de pierdere totală a cunoștinței, a sensibilității și posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, diabet, uremie etc. (
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓMĂ2 s. f. (muz.) 1. interval greu perceptibil, între două note enarmonice. 2. semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. (
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CÓMĂ1 s.f. Stare letargică de pierdere a cunoștinței, a sensibilității și a posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, de diabet, de uremie etc.; agonie. [< fr. coma, cf. gr. koma – somn profund].
Sursa: Dicționar de neologisme
CÓMĂ2 s.f. 1. A noua parte dintr-un sunet, care este cea mai mică diviziune a tonului perceptibilă cu urechea; semn care indică (în muzica instrumentală) frazele și (în muzica vocală) locurile unde se respiră. 2. (Rar) Virgulă. [< it. coma, germ. Komma, cf. gr. komma – fragment de frază].
Sursa: Dicționar de neologisme
cómă (cóme), s. f. – 1. Virgulă, semn ortografic. – 2. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, somn letargic. Lat. comma (sec. XIX), și germ. Komma (sensul 1), fr. coma (sensul 2). Sensul 1 este înv. – Der. comatos, adj., din fr.Sursa: Dicționarul etimologic român *1) cómă f. (vgr. kôma, kómatos). Med. Somn letargic, ca aproape de moarte.
Sursa: Dicționaru limbii românești
*2) cómă f., pl. e (vgr. kómma, tăĭetură, virgulă, d. kópto, taĭ). Gram. Vechĭ. Virgulă. Muz. Interval inapreciabil pentru ureche între o notă cu diez și nota următoare cu bemol.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cómă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. cómei; pl. cómeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită comă f. Med. somn letargic, amorțirea unor bolnavi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÓMĂ1, come, s. f. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare somnului profund, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÓMĂ2, come, s. f. 1. Cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzica instrumentală frazarea, iar în muzica vocală locurile unde se respiră. 2. (Reg.) Virgulă. – Din germ. Komma, fr. comma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)